Prima reacție a lui David, după ce și-a anunțat demisia din club

Cu o zi înainte de startul play-out-ului. Președintele clubului Dinamo, Alexandru David și-ar fi anunțat demisia, iar prima sa sa declarație, este că în momentul de față nu a luat o decizie finală.

Cel care a ocupat postul de președinte al lui Dinamo în ultimii trei ani, a primit o ofertă din partea lui Robert Negoiță de a lucra la Primăria Sectorului 3, informație dezvăluită de FANATIK, iar Alexandru David ar fi acceptat.

„Nu e nimic bătut în cuie… Am discutat cu Ionuț Negoiță, dar nu am luat nicio decizie până acum. Eu sunt în acest grup, lucrez aici de mai bine de 11 ani și este evident că am avut emoții când am vorbit despre asta. A rămas ca să mă mai gândesc și el, dar să se gândească și domnul Ionuț Negoiță. O să mai vorbim săptămânile următoare. Mie de fel nu îmi place să plec pe vreme de furtună. Mie îmi place să fiu pe punte pe vreme de furtună. O să vedem. Regret că nu am reușit să am performanțe mai notabile în perioada petrecută la Dinamo.

Rednic este în momentul de față manager general și antrenor și pe partea administrativă sunt destui oameni buni care pot face ca postul de președinte să nu aibă o importanță așa mare. Domnul Bălănescu este unul dintre cei mai bine pregătiți oameni din fotbalul românesc, iar eu am cunoscut foarte mulți”, a spus Alexandru David pentru un trust de presă.

Reclame