Viceprimarul Sectorului 2, pune presiune pe Ministerul de Interne în privința noului stadion Dinamo: „Văd că este cazul să mai fac încă o solicitare publică

Problema construcției viitorului stadion Dinamo este una care este mereu în prim plan și fanii dinamoviști sunt conștienți că viitorul clubului, fără un stadion nou, este sumbru.

Din păcate, construcția stadionului Dinamo este mult întârziată, nici nu mai suntem implicați în programul Euro 2020, astfel că mulți și-au pierdut speranța că acest stadion va mai aparea în parcul sportiv. În ultima vreme, în spatiul public, Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, a oferit mai multe declarații prin care a spus că primăria sectorului 2 se poate implica.

Viceprimarul, mai nou, pune presiune pe MAI pentru a obține în controlul Primăriei stadionul Dinamo în vederea construcției unei noi arene. Într-un interviu acordat, pentru gsp.ro, Popescu spune că își dorește acest lucru.

„Văd că este cazul să mai fac încă o solicitare publică celor de la Ministerul de Interne pentru a accepta dialogul cu noi și pentru a accepta un ajutor de la serviciul local. Încă sper să intrăm și noi într-o normalitate și bazele sportive, în general, nu doar cea din Ștefan cel Mare, să ajungă în administrarea locală, nu în cea a unui minister.

Următorul pas este să promovez o hotărâre de Consiliu Local prin care să cerem acordul Primăriei Capitalei să luăm Baza Sportivă în mod oficial și legal. Vom face o cerere la care sunt obligați să dea un răspuns.

Dacă există bunăvoință cred că putem prelua baza chiar dacă ar exista o eventuală anchetă. Noi o luăm dintr-un anumit stadiu. Ce a fost în spate poate fi investigat pe baza actelor, fără probleme”, a declarat Cristian Popescu, pentru sursa mai sus citată.

Reclame