VIDEO | Mircea Rednic anunță noi salarii la Dinamo. Vezi ce planuri are și Ionuț Negoiță

Dinamo și FC Voluntari au terminat la egalitate, 0-0, în ultima etapă din play-out-ul Ligii 1.

Deși Mircea Rednic a avertizat în acest play-out că din vară vor rămâne la Dinamo doar jucătorii care merită, fotbaliștii „câinilor” au dezamăgit o dată-n plus. “Puriul” a susținut după meciul cu Voluntari, ultima conferința de presă a sezonului și antrenorul echipei noastre a vorbit despre ceea ce a fost în play-out, dar a discutat și despre viitorul echipei.

“Îmi pare rău că s-a terminat destul de prost sezonul, acest play-out, dar sunt și multe lucruri pozitive. Dacă am face un calcul la rezultate, am făcut destul de multe puncte. Am văzut multe titluri, anul trecut s-a terminat pe primul loc în play-out, dar ce ai câștigat? Pierzi niște bani, dar ai avut o gândire greșită, ai crezut că ai echipa și apoi s-a vazut că nu ai echipa.

Eu știu ce avem de facut, suntem în discuții avansate cu câțiva jucători, cel puțin 4 vor veni până pe data de 17 iunie, trebuie să ne întărim. Cu lotul ce vor veni din împrumutați, vom fi 20 de jucători, plus un portar, 21. Vor mai veni încă 5, o să plece 2-3 din lotul cu care am terminat acum”, a spus tehnicianul lui Dinamo la conferinţa de presă.

Mircea Rednic a mai afirmat că își dorește să îl păstreze pe Mandanda, dar nu pentru a fi primul portar neaparat: “Mandanda vrem să rămână, să vedem dacă vor fi înțelegători cei de la Charleroi, el mai are contract 3 ani acolo. Nu știu dacă o să fie primul portar, dar al doilea, va fi bun.“

Antrenorul lui Dinamo, a vorbit și despre viitorul buget al clubului nostru.

“Și dacă terminam pe primul loc, erau mai fericiți? A fost un sezon ratat, din moment ce suntem în play-out, nu mai conteaza, doar financiar am pierdut. În rest, s-au facut multe lucruri bune, îi asigur că Dinamo va fi mai bună la anul, cu alt buget.

Nu uitați că atunci când am venit, la meciul cu Dunărea, erau 11 puncte în 12 etape, cu buget foarte mare, un sfert dintre jucători aveau salarii între 8 și 12.000. David a lucrat foarte bine, a trebuit să reziliem contracte, ne-a costat ceva. A trebuit să plătim și compensații, a fost o perioada grea, a trebuit să ne adaptam la situație, buget, de aceea a trebuit să împrumut și clubul.

Din discuțiile pe care le-am avut cu cei din conducere, putem să mergem și până la 10.000 de euro. E nevoie și de astfel de jucători, ați văzut și Kabashi ia jucători liber care nu au mai jucat. Pe Saloamo îl doream, el nu a mai dorit să rămână, câștigă 50.000 de euro pe luna acum.

Eu când am fost aici, când am terminat pe 2 în sezonul regular, de abia ieșisem din insolvență, dar nu aveam drept să jucăm în Europa, s-ar fi făcut eforturi în acea iarnă, dar nu avea sens. Negoiță va asigura un buget care va fi cel puțin bugetul de la începutul sezonului trecut. Ca și toti dinamoviștii, s-a saturat să fie pentru al doilea sezon în play-out. Jucând în play-off, vor fi și alți bani care vor veni”, a mai spus Rednic la conferinţa de presă.

Lasă un răspuns