Daniel Popa: „Suntem puţin mai relaxaţi, nu mai suntem timoraţi”

Atacantul dinamovist Daniel Popa a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi sunt mai relaxaţi, dar şi ambiţioşi după victoria din etapa trecută a Ligii I.

„Ne aşteaptă un meci foarte dificil, cu o echipă bună, care nu a pierdut de când a început campionatul, dar noi mergem să luăm cele trei puncte.

Ne-am întâlnit cu domnul Neagoe, bineînţeles că este cu totul altceva când vine la antrenamente şi îl simţim aproape de noi. Ne ajută foarte mult, sperăm să vină cât mai repede alături de noi şi să formăm din nou o echipă cum am fost la început”, a spus Popa.

Daniel Popa a precizat și că admosfera din sânul echipei este una mai relaxată, după victoria din etapa precedentă cu scorul de 4-2 în faţa echipei Academica Clinceni.

„Suntem puţin mai relaxaţi acum, în sensul că nu mai suntem timoraţi că nu am câştigat niciun meci, şi suntem mult mai ambiţioşi pentru a câştiga următoarele meciuri. Trebuie să demonstrăm că putem face faţă la Dinamo”.

  • Dinamo va întâlni Politehnica Iaşi, vineri, în deplasare, de la ora 21.00, în etapa a cincea a Ligii I.
Reclame