În această seară, pe Arena Naţională din Bucureşti, Dinamo şi FC Botoşani au terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partidă contând pentru etapa a 9-a a Ligii l.
La finalul partidei, Dusan Uhrin Jr a analizat evoluția echipei și consideră că Dinamo a pierdut două puncte în duelul cu FC Botoșani. Cehul le cere oamenilor din conducerea clubului, încă un atacant și vrea ca și următoarele meciuri să se joace pe Arena Națională.
“E mai bine pentru fani să jucăm aici, poate data viitoare gazonul va arăta mai bine. Îmi place să avem mai mulți fani, dar în Ștefan cel Mare am câștigat. Nu sunt superstițios.
L-am pierdut pe Popa pentru o lună și ne trebuie oameni în atac. Îl avem doar pe Montini. Am pe bancă trei fundași, nu mi s-a mai întâmplat”, a spus Uhrin, la finalul meciului.
Dusan Uhrin a evitat să comenteze maniera de arbitraj, deși cei de la Botoșani au izbucnit la finalul meciului: “Eu nu mă plâng despre arbitraj. E problema lui Croitoru dacă crede că am fost avantajați. Nu vreau să spun că arbitrajul a fost rău. Nu vrem să pierdem spectatorii după astfel de discuții.
Arbitrii pot greși, poate și noi am avut penalty-uri. Avem VAR în Cehia, dar problemele nu s-au rezolvat. Sunt aceleași probleme, după 6 luni. Arbitrii trebuie să studieze asta”, a mai spus antrenorul ceh.
- În urma acestui rezultat de egalitate, FC Botoşani se află pe poziţia a 6-a, cu 12 puncte, în timp ce Dinamo Bucureşti este pe 9, cu 10 puncte. Pentru FC Botoşani a fost a 6-a partidă fără victorie, în timp ce Dinamo este la cel de-al 3-lea meci fără înfrângere.