Mattia Montini, atacantul italian al lui Dinamo, a marcat doar trei goluri în acest sezon de Liga 1, având o rată de un gol înscris la patru meciuri.
Fotbalistul în vârstă de 27 de ani, va avea mai multe șanse de a înscrie dacă va mai avea un vârf autentic lângă el. Slavko Perovic a revenit de două săptămâni la antrenamentele echipei și va fi bun de joc cu Gaz Metan, vineri, 18 octombrie, de la ora 20:30.
Montini a vorbit într-un interviu pentru un trust de presă, despre meciul cu FCSB și îi asigură pe suporterii dinamoviști că echipa antrenată de către Dusan Uhrin jr. va urca în clasament.
”A fost un meci echilibrat, ambele echipe au avut o mulțime de ocazii în derby și egalul cu FCSB este un rezultat bun pentru noi. Dacă vom juca așa în următoarele meciuri vom atinge ușor obiectivul nostru, play-off-ul, pentru că am jucat cu atitudine, am jucat inteligent, am fost deștepți, am avut energie 90 de minute și asta este important. Ceea ce trebuie să îmbunătățim este să jucăm mai bine când avem mingea. Atmosfera la derby a fost extraordinară. Dinamoviștii sunt fani foarte speciali și le mulțumim că sunt din nou alături de noi”, a declarat Mattia Montini.
Vârful a reușit doar trei goluri, deși a evoluat în 12 meciuri. Mattia a înscris cu Clinceni, în victoria, 4-2, cu Chindia, la o înfrângere, 2-3, și cu Voluntari în victoria la limită cu, 2-1.
- 13 goluri în 23 de meciuri a marcat Montini în Liga 1, sezonul trecut
- 1 milion € valorează Montini în acest moment, conform transfermarkt.de