Demis de la Dinamo, medicul echipei dă cărțile pe față: “Ținea cont parțial de sfaturile mele”

Adrian Motoacă, medicul demis de Dinamo în această săptămână, a vorbit după despărțirea de echipa noastră. Acesta a explicat în amănunte de ce s-a ajuns la o asemenea situaţie.

Fostul medic din Ștefan cel Mare, susține că Dusan Uhrin a fost, de fapt, cel care a insistat pentru plecarea. Acesta îl acuză pe Uhrin, pentru că nu i-au fost ascultate sfaturile și că de la venirea cehului, au avut o relație rece.

„Domnul Uhrin încă din primele zile a avut un discurs prin care exprima duritatea pe care o dorește. Am considerat că putem avea o relație normală și că îl pot ajuta în activitatea sa. Dar, prin tonul său agresiv, ne vedea ca pe niște subordonați, nu ca pe niște colegi de staff.

(…) Nemulțumirile au crescut deoarece dânsul considera că respect oarecum decizia grupului de jucători. La fel și cu accidentările. În cele mai multe cazuri, ținea cont parțial de sfaturile mele, încercând să rezolve situația prin jucători, insuflându-le acestora să nu se plângă prea mult medicului. Degeaba veneam în apărarea lor, în cazul accidentaților, cu ecografii sau RMN. Cumva dădea senzația că îi trebuie control total și el este șeful ce mare de la Săftica.

După numai o lună, mi-a spus să le dau jucătorilor și alte meniuri și mi-a prezentat prin bucătar 4 variante cu paste bolognese. Consultându-mă și cu jucătorii, care au respins din start ideea, am transmis că, dacă se vor da aceste meniuri, eu nu voi putea răspunde de eventualele neplăceri cauzate de consumul de carne tocată. Se simțea ușor contrat, dar zic eu pe niște argumente solide, pentru că am o pregătire în nutrița și psihologia sportivă.

(…) Referitor la declarația că dădeam mâncăruri grele și tocăniță, nici nu se pune problema de așa ceva. Chiar credeți că, după atâția ani de experiență, pot greși alimentația sportivilor?”, a spus Motoacă.

Lasă un răspuns