Ionuț Negoiță a anunțat, marți, că este dispus să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni al clubului Dinamo București, pentru o sumă simbolică de un leu. ”Decizia mea a fost şi este că pachetul de 51% să îl vând pe un leu. Asta ce înseamnă? Că cei care vin, asta e condiţia, să aducă 500 de mii de euro în societate pentru a aduce la zi datoriile scadente: salarii, furnizori. Cam asta e condiţia”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, Ionuț Negoiță.
Primul care a anunțat că este gata să accepte condițiile lui Negoiță este Omul de afaceri, Viorel Cataramă. Acesta susţine că are o garanţie bancară pentru ca semnarea actelor să se facă rapid.
“Am văzut oferta. I-am trimis că vreau să cumpăr 50,1 %. Am pregătit o garanţie bancară de 500.000 de euro. Nu îl forţez pe domnul Negoiţă. Am făcut act de declaraţia oficială a dumnealui. Am citit în ProSport afirmaţiile şi am făcut direct către dumnealui, prin intermediul Facebook.
Este o ofertă foarte tentantă şi cred că este o afacere foarte bună. Sunt om de afaceri. Deocamdată am pregătită acea garanţie pentru semnarea contractului în acele condiţii anunţate.
O să facem un audit pentru a vedea exact ce cumpărăm. Afacerea pare foarte rentabilă. Nu ştiu ce este în interiorul clubului, nu ştiu ce va spune auditul, dar nu cred că datele vor fi de natură fundamentală să schimbe soarta unor negocieri”, a declarat Viorel Cataramă, pentru ProSport.
Omul de afaceri a detaliat ce are de gând să facă dacă va prelua pachetul majoritar de la Ionuţ Negoiţă.
“Planul este pe termen imediat, mediu şi lung pentru ca acest club de mare tradiţie să lupte pentru titlu şi campionat şi să se califice în cupele europene. Îl iau în calcul şi pe Mircea Lucescu, dacă vrea să se implice. Ar fi un sprijin extraordinar, cu experienţa pe care o are.
E o chestiune de negociere pentru a aduce toţi dinamoviştii alături de acest club, pentru a se relansa spre marea performanţă. Mă bazez pe sprijinul tuturor dinamoviştilor.
Eu, de mic copil, am fost dinamovist. Am crescut la Bacău, acolo exista o echipă-fanion Dinamo Bacău. Am apreciat şi alte echipe româneşti, cu performanţe în cupele europene, ca Rapid, Steaua sau FCSB, dar Dinamo mi-a fost mereu aproape de suflet.
Sunt om de afaceri. Timp de 30 de ani am negociat totul. Sunt convins că pot negocia cu galeria, cu ultraşii, pentru a fi alături de club în aceste momente grele. Există un singur club, un singur interes! Vreau ca Dinamo să fie numărul 1 în România”, a încheiat milionarul.
AVEREA LUI VIOREL CATARAMĂ
- 56 de tablouri în valoare de 2 milioane de euro
- 14 statui în valoare de 300.000 de euro
- vase decorative în valoare de 100.000 de euro
- bijuterii și ceasuri de 685.000 de euro
- 205 hectare este suprafața totală a terenurilor pe care le are în propietate
- plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate în mai multe valute, la mai multe societăți și persoane fizice în valoare de 32.654.606 de lei
- activele financiare în conturi și depozite bancare și fonduri de investiții în valoare de 253.000 de lei, 115.000 de franci elvețieni, 20.800 de dolari și 15.000 de euro
- două case care însumează 6.136 metri pătrați, o casă cu suprafață de 1.246 de metri pătrați, un apartament de 174 metri pătrați și unul de 301 metri pătrați un spațiu comercial de 5.806 metri pătrați