VIDEO | Dan Nistor nemulțumit de arbitraj: „Este inadmisibil”

Dinamo a pierdut în etapei a 15-a din Liga I, scor 1-4, în deplasarea de la Turneul Severin, iar, imediat după meci, Dan Nistor, a spus că erorile arbitrilor împotriva lui Dinamo sunt voite.

Căpitanul lui Dinamo consideră că echipa noastră avea șanse mari de victorie dacă golul din startul meciului, anulat de arbitri pe motiv de offside, ar fi fost validat.

“Nu a fost nici vorbă de offside, nu se poate așa ceva. Nu ai voie la acest nivel să faci asemenea greșeli. Eu cred că sunt voite. Nu se poate, este inadmisibil. Sunt prea mari greșelile împotriva noastră.

La meciul cu Gaz Metan, gol perfect valabil, acum la fel. Avem și noi familii acasă, ce să facem… altfel se juca dacă deschideam noi scorul, este incredibil. Nu cred că am făcut un meci slab, începeam cu 1-0, era cu totul altceva. Este adevărat că am făcut și noi greșeli, da cu 1-0 pentru noi, se juca altfel. Am avut și noi ocazii, Puljic putea face 3-2, Perovic la 0-2. Rezultatul este nemeritat“, a spus Nistor la finalul meciului.

  • După înfrângerea cu Universitatea Craiova, Dinamo a rămas pe locul nouă în ierarhia din Ligii 1. Formația antrenată de către Dusan Uhrin este despărțită de trei puncte de poziția a șasea, ultima ce asigură îndeplinirea obiectivului, accederea în play-off, la finele sezonului regular.