HANDBAL | „Dulăii” au plecat în Suedia: „Cu siguranţă ne aşteaptă un meci foarte greu”

Dinamo Bucureşti, campioana României la handbal masculin v-a disputa, miercuri, 13 noiembrie, un meci foarte important în Suedia. Antrenorul echipei, dar și unul dintre liderii echipei au vorbit înaintea plecării în Suedia, acolo unde o va întâlni pe Kristianstad.

„Dulăii” își doresc să rămână neînvinși în Liga Campionilor și vor toate punctele din această deplasare.

„Plecăm optimişti, ne aşteaptă o deplasare destul de lungă, cu două zboruri, dar ne ducem încrezători, sperăm într-o evoluţie bună şi într-un rezultat pozitiv aşa cum am avut până acum în acest an în Liga Campionilor. Sunt în creştere de formă, săptămâna trecută au jucat foarte bine în Danemarca la GOG, au făcut un egal acolo, cu siguranţă ne aşteaptă un meci foarte greu, dar sperăm, cu coeziunea de grup, cu lotul valoros pe care îl avem să repetăm meciurile bune din acest an.

Din păcate avem câteva accidentări, suntem concentraţi, nu suntem calificaţi matematic, mai sunt 3 meciuri, orice se poate întâmpla, dar sperăm ca noi să fim echipa care va pleca de pe primul loc mai departe din grupă. Şi după etapa a 7-a avem încă un jucător în echipa ideală, sperăm ca şi după acest meci să mai avem încă un jucător”, a mai declarat antrenorul Constantin Ştefan, la plecarea echipei noastre spre Suedia.

Mousavi, unul dintre liderii echipei, a plecat în Suedia, cu dorința de a câștiga meciul cu Kristianstad: „Este foarte greu, dar noi mergem acolo 100% şi câştigăm meciul. 100% terminăm grupa pe locul 1. Dacă câştigăm 1 punct sau două puncte este perfect pentru noi şi ne calificăm. Eu sigur că vreau să mă duc în finală. Vedem ce facem. Forţa Dinamo!”

  • Dinamo e la cea mai bună performanţă din istorie în actualul format al Ligii Campionilor. Domină grupa D şi e ca şi calificată în play-off-ul pentru optimile de finală, cu trei etape înainte de finalul partidelor din grupă.
  • Echipa noastră e neînvinsă în primele şapte etape, în care are cinci victorii şi două egaluri, iar o remiză în Suedia ar califica-o matematic în faza următoare, indiferent de celelalte rezultate.