AVANCRONICĂ | FC Botoșani – Dinamo București

FC Botoșani și Dinamo deschid ultima etapă din 2019. Despărțite de doar două puncte, ambele echipe trag speranțe la un loc de play-off. Orice alt rezultat în afara unei victorii înseamnă, în mare măsură, ratarea obiectivului.

Dinamo e imediat sub Botoșani, la două puncte în spate, și e în pericol să rateze play-off-ul pentru a treia oară la rând. Echipa lui Dusan Uhrin vine după două eșecuri consecutive, 1-2 acasă, cu Sepsi, și 2-4 la Sibiu. Orice alt rezultat în afara victoriei o lasă pe Dinamo cu șanse minime de a mai prinde primele 6 locuri, din pricina programului infernal din februarie, când le va întâlni pe FCSB, Astra, Gaz Metan și Voluntari.

Marea problemă a echipei noastre va fi absența lui Nistor, suspendat. Cel mai bun jucător al dinamoviștilor a fost eliminat în partida cu Sepsi. Uhrin va trebui să găsească un înlocuitor pe măsura decarului și e posibil ca acesta să fie tocmai un fost jucător al Botoșaniului, Diego Fabbrini. Italianul a revenit după accidentare și sunt șanse mari să-l vedem din primul minut. Aceasta ar fi singura modificare față de primul 11 obișnuit.

„Mai avem cinci meciuri, iar acesta este primul dintre aceste foate importante întâlniri pentru noi.

Trebuie să facem totul, mai întâi pentru a juca bine şi apoi pentru a nu ne pierde mintea şi a nu pierde puncte. Jucăm împotriva unei foarte bune echipe, cu jucători buni la mijloc şi în atac. Sper să facem o treabă bună acolo şi cea mai bună echipă va câştiga. Acest meci este cheia ca să avem o vacanţă bună. Montini are încă probleme la genunchi şi Moura este indisponibil. Nistor este suspendat, dar avem jucători care să-l înlocuiască. El a fost jucătorul nostru cheie până acum, sunt supărat de această situaţie, dar nu pot face nimic, trebuie să găsesc alt jucător care să joace bine pe postul lui. Viitorul lui Dinamo nu depinde de acest meci. Dinamo are o mare istorie, are mulţi fani şi va fi aici şi după zece ani. Fiecare meci este important, pentru că fanii vor să câştigăm tot, dar aşteaptă succese de mult timp, trebuie să facem totul ca fanii noştri să fie fericiţi măcar din când în când”, a spus Dusan Uhrin la conferința de presă premergătoare meciului cu Botoșani.

  • Dinamo are doar un succes pe teren străin, în acest sezon, 1-0 cu Sepsi.

De partea cealaltă, FC Botoșani e pe locul 7, la 3 puncte de un play-off intangibil până acum. Moldovenii au ratat șansa de a sta aproape de Gaz Metan, după ce au fost egalați în superioritate numerică la Clinceni. Echipa lui Croitoru vine după două victorii consecutive pe teren propriu, în fața unor adversari mai tari, 1-0 cu Viitorul și 2-1 cu CFR Cluj.

Croitoru are la dispoziție tot lotul, astfel că poate utiliza cea mai bună formulă. E, de fapt, echipa tip, cu Roman, Ashkovski, Ongenda și Ofosu în zona de atac și cu Papa și Rodriguez în fața apărării. E puțin probabil ca vreunul dintre Ebenhofer, Moussa ori Keyta să-și facă loc în echipă din primul minut, dar îi vom vedea, cu siguranță, pe parcurs. Botoșani a avut mari probleme pe teren propriu. După victoria cu Voluntari, 4-1, echipa lui Croitoru a bifat 7 meciuri acasă fără victorie. Acesta e motivul pentru care moldovenii au golaveraj negativ acasă, 13-14. Lucrurile s-au mai limpezit în ultima perioadă, după succesele cu Viitorul și CFR Cluj.

  • În sezonul precedent, cele două echipe și-au împărțit punctele. Fiecare a câștigat pe teren propriu.

ECHIPE PROBABILE

Botoșani: Pap – Haruț, Miron, Chindriș, Țigănașu – Papa, Rodriguez – Ashkovski, Ongenda, Roman – Ofosu

DINAMO: Piscitelli – Ciobotariu, Pulijc, Popescu, Corbu – Filip, Mrzljak – Sorescu, Fabbrini, Mihaiu – Perovic

  • Partida va fi arbitrat de Radu Petrescu