Reprezentații proiectului DDB au dezvăluit în cadrul unei conferințe de presă suma reală pe care au plătit-o pentru preluarea a zece la sută din acțiunile lui Dinamo.
Un leu, atât au plătit liderii DDB pentru preluarea a 10% din acțiunile grupării din „Ștefan cel Mare”. Restul banilor proveniți din contribuțiile fanilor au mers la club sub formă de împrumut.
„Cele 10% au fost vândute contra unui singur leu, așa cum a fost oferta acționarului majoritar și pentru un eventual alt acționar majoritar.
În schimb, ajutorul nostru nu a venit prin vânzarea de acțiuni, care ar fi dus banii către acționarul majoritar, ci printr-un împrumut convertibil în acțiuni, prin care noi am ajutat la plata datoriilor stringente ale clubului, cum ar fi datoriile către jucători”, au explicat liderii programului DDB.
Fratele lui Cătălin Hîldan, Cristi Hîldan, s-a declarat mulțumit de progresul evident făcut de suporteri. „Au fost zile când ne-am poticnit, sunt doi ani de zile în care am tras unul de altul. Este foarte bine că ne-am adunat frate lângă frate. Suporterul dinamovist a schimbat ceva în bine în mentalitatea oamenilor. Ei au înțeles că trebuie să vină alături de Dinamo în momentele grele și cu faptele, nu doar cu vorbele. Greul de acum începe! Eu am mare încredere în acest proiect, scopul final e să salvăm ce iubim mai mult, Dinamo București”, a declarat Hîldan în cadrul conferinței de presă.
Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al lui Dinamo, crede că soarta echipei se va schimba în bine datorită implicării suporterilor pe model socios: „Asistăm la un moment unic în tot ceea ce înseamnă fotbalul românesc. Peluza Cătălin Hîldan să fie alături de o echipă de fotbal, acești băieți minunați sunt alături de echipă financiar și ajută cum pot. Caracterele se arată acum, în momentele grele. Sunt convins că vom ieși din această criză”.
Ionuţ Negoiţă, patronul majoritar al lui Dinamo, a anunțat la, finalul lunii octombrie 2019, că nu mai doreşte să învestească la echipă şi că vinde 51 la sută din acţiunile clubului cu un euro, cu o singură condiție: potenţialul cumpărător să investească imediat 500.000 de euro în echipă pentru a achita datoriile scadente.