Ovidiu Semen, artizanul echipei de handbal: “Sufăr enorm pentru această echipă şi tot ceea ce înseamnă Dinamo Bucureşti”

Ovidiu Semen, team-managerul echipei de handbal masculin a clubului Dinamo, a vorbit despre momente grele prin care a trecut în Danemarca, atunci când înainte de meciul echipei noastre, contra celor de la GOG a fost la un pas de moarte.

Foarte apreciat atât în club, cât şi de fanii dinamoviști, Ovidiu Semen a scăpat cu viaţă datorită intevenţiei rapide a medicilor danezi. El s-a confesat la Zoom Sport şi a explicat cum a trecut peste acele momente cumplite din viaţa sa.

“Acea dată a fost una de cumpănă în viaţa mea. Am văzut moartea cu ochii. Am avut un stop respiratori şi norocul meu a fost că salvarea a venit într-un minut şi jumătate maxim. Aşa am fost salvat. Doctorii danezi s-au comportat admirabil şi după 57 de ore am ajuns cu bine în Bucureşti. Vreau să le mulţumesc tuturor doctorilor că au avut grijă de bine.

Sunt bine acum, dar încerc să nu mă mai enervez pentru că sufăr enorm pentru această echipă şi tot ceea ce înseamnă Dinamo Bucureşti. Sunt recunoscător Bunului Dumnezeu că a avut grijă de mine şi cred că aşa a fost să fie să se întâmple în Danemarca. Am avut zile, aş putea spune. Am slăbit 17 kilograme şi trebuie să mai dau jos încă 10 kilograme, la recomandarea medicului. Am o tensiune oscilantă, care acum s-a stabilizat puţin”, a mărturisit Ovidiu Semen pentru sursa mai sus citată.

  • Jucătorii dinamoviști se îndreaptă spre Portugalia, pentru prima manşă cu Sporting Lisabona. Acesta, se va disputa in sala “Pavilhao Joao Rocha” pe 22 februarie, de la ora 20:30.
  • Dinamo va avea aproximativ 300 de fani în tribune, suporterii încercând să-şi ajute favoriţii la calificare.
  • Meciul decisiv se va desfășura în sala Dinamo, pe 1 martie.

Lasă un răspuns