AVANCRONICĂ | Academica Clinceni – Dinamo București

Academica Clinceni şi Dinamo se întâlnesc marţi în primul meci din sferturile Cupei României.

Cele două s-au duelat şi în urmă cu patru zile, vineri, în Liga 1, scor 1-0 pentru Clinceni chiar în Ştefan cel Mare.

Partida din Cupă ar fi trebuit să se dispute la Clinceni, dar fiindcă Academica nu are nocturnă se va juca, din nou, în Ştefan cel Mare, de la ora 20:00.

Pentru Dinamo, cupa este ultimul obiectiv rămas în picioare pentru dinamoviști. Echipa noastră a ratat pentru al 3-lea an la rând play-off-ului și dezamagirea este imensă. O victorie în meciul de Cupa României este crucială și pentru Dușan Uhrin jr.

Potrivit presei sportive, conducerea clubului ar fi vrut să îl demită după înfrângerea din campionat, dar tehnicianul a fost salvat de suporteri, care îl apreciază o continuare. Eventuala eliminare din Cupă nu ar fi primită bine nici de fani, care își pun speranțele în participarea în cupele europene prin câștigarea trofeului.

Uhrin jr. a folosit tot ce avea mai bun la dispoziție și în partida precedentă. Singurele soluții pentru o forță ofensivă mai mare ar fi utilizarea din primul minut a lui Valentin Lazăr și a lui Montini, pentru că în această competiție nu mai este valabilă regula U21.

  • Dinamo a trecut în fazele precedente ale competiției de UTA (3-1) și de Foresta Suceava (4-0).

De partea cealaltă, Academica Clinceni are un moral excelent înaintea disputei din Cupă. Jucătorii au cântat și au dansat în vestiar după victoria de vineri. Este posibil, însă, ca echipa antrenată de Ilie Poenaru să pună pe primul plan meciurile de campionat, fiecare punct obținut acolo fiind important în lupta pentru evitarea retrogradării. Chiar dacă vor folosi prima echipă, ilfovenii vor încerca să consume cât mai puțină energie, mizând pe o nouă greșeală a defensivei noastre.

Se poate produce o schimbare în linia ofensivă, față de meciul precedent. Buziuc, autorul unicului gol, cu o evoluție remarcabilă, poate juca din primul minut. Astfel, Vojtus poate urca vârf împins, în locul lui Moussa, un atacant greoi și lipsit de inspirație în ultimul timp.

  • Academica a trecut în fazele precedente ale competiției de Turris Tr. Măgurele (3-2) și de FC Botoșani (2-0).

ECHIPELE PROBABILE

Clinceni: Santos – Kontoes, Patriche, Humanes, Dobrescu – Albu, Cebotaru – Merloi, Buziuc, R. Ion – Vojtus

DINAMO: Piscitelli – Kostrna, Puljic, Grigore, Skovajka – Răuță, Filip, Fabbrini – V. Lazăr, Perovic, Montini