Ionel Dănciulescu, nedumerit de statutul său, după ce a fost trimis în șomaj tehnic: „Am mai primit acasă o decizie”

Ionel Dănciulescu a anunţat că va pleaca de la Dinamo, la finalul lunii iunie. Acesta afirmând din luna martie, că nu îşi va prelungi contractul scadent la vară.

Directorul sportiv al „câinilor” a vorbit și despre situația de criză, provocată de pandemia de coronavirus. Acela în care multe cluburi din Liga 1 au decis să-şi trimită angajaţii în şomaj tehnic. Este şi cazul lui Ionel Dănciulescu, însă oficialul lui Dinamo susţine că a rămas surprins de actele primite prin poștă.

„În momentul actual, contractul meu expiră şi mai mult ca sigur voi pleca. Da, eu în primă fază am primit o hârtie cum că contractul îmi este suspendat. După care am mai primit acasă o decizie de şomaj tehnic, cu plata a 75 la sută din salariu.

Dar prima dată aia am primit, fără nicio explicaţie. Doar că sunt la dispoziţia clubului şi că asta e decizia luată de cei din club. Dar a doua oară de ce am primit aia de şomaj tehnic? Prima dată am primit de suspendare”, a spus Ionel Dănciulescu.

Clubul Dinamo are șanse să fie preluat de fondul de investiții spaniol condus de Herminio Menendez. Ioan Andone, cel care i-a pus în legătură pe spanioli cu Ionuț Negoiță, însă cu toate acestea, Ionel Dănciulescu încă nu crede nimic până nu vede actele.

„Din ce ştiu eu, suma ar fi fost strânsă şi nu ar mai fi problema de licenţă. Am vorbit cu Ioan Andone, e o ofertă serioasă. Nea Ando este un dinamovist adevărat, îşi doreşte foarte mult să ajute Dinamo, e unul dintre adevăraţii dinamovişti.

Dar e o chestie de negociere şi nu ştim. Premisele sunt că lucrurile evoluează spre bine, dar până nu se semnează actele, e prematur să dau un verdict. Dar oamenii sunt bine intenţionaţi. Legat de facturile care au mai apărut pe parcurs, din ce ştiu eu dintr-o sursă sigură, e fake news. Nu e vorba de aşa ceva, adică nu au mai apărut pe parcurs”, a explicat Dănciulescu.

  • Fostul mare fotbalist al lui Dinamo a rămas în cadrul clubului după retragerea din cariera de jucător. Din 2014, el a ocupat diferite funcţii, cu o pauză scurtă, de două luni, în 2018.