Adrian Mihalcea: „Nu sunt foarte afectat”

Suporterii au strâns banii de licenţă, dar au rezolvat doar o mică parte din problemele pe care le are Dinamo! Negocierile cu spaniolii îi dau mari bătăi de cap lui Negoiţă. Antrenor de doua luni, Adrian Mihalcea n-a apucat să debuteze la Dinamo din cauza pandemiei de coronavirus.

Mai mult, preloarea clubului Dinamo de un nou patronat, poate aduce o revoluţie totală în ceea ce priveşte staff-ul tehnic al „câinilor”, însă Adrian Mihalcea nu este speriat de o posibilă demitere, dar în acest moment nu are nicio informaţie în acest sens.

„E un lucru normal, oricine ar veni poate ar dori să lucreze cu oamenii lui şi n-aş fi foarte dezamăgit, există un contract, există clauze bilaterale de încetare a contractului şi lucrurile se pot întâmpla, dar haideţi să aşteptăm puţin.

Nu sunt foarte afectat pentru că tot ce înseamnă lucrul pe plan sportiv, echipa, jucătorii, strategie sunt pe umerii mei şi îmi axez energia spre lucrul acesta, strategie, plan de pregătire, de meciuri din 3 în 3 zile, de a-i motiva pe băieţi, lucrul acesta mă obsedează şi dacă se va întâmpla, Dumnezeu ştie. Momentan nu e nimic concret, vis a vis de o schimbare de acţionariat, de venirea unui nou antrenor, sunt lucruri pe care nu le ştiu. Vorbesc în permanenţă cu Bălănescu, am vorbit şi cu Prunea. În momentul de faţă nu s-a întâmplat absolut nimic şi lucrurile sunt exact ca în momentul în care am semnat„, a spus Mihalcea în cadrul unei emisiuni sportive.

Tehnicianul a vorbit şi despre posibilitatea tot mai mare ca Negoiţă să vândă clubul şi este de acord cu ideea ca Dinamo să fie cumpărat de oameni potenţi financiar: „Din moment ce domnul Negoiţă nu mai doreşte să investească şi nu o mai face de ceva timp, cred că schimbarea acţionariatului şi venirea unor oameni care pot şi au capacitatea de a investi în club şi de a reda clubului forţa şi poziţia în clasament ar fi mult mai bună”, a mai spus Mihalcea.

  • Mihalcea are experienţă ca antrenor în ligile secunde, la echipe precum ACS Berceni, Dunărea Călăraşi sau CS Mioveni, dar a fost şi secundul lui Cosmin Contra la echipa naţională.

Lasă un răspuns