A fost fake-news. Melero Marin nu a virat bani în conturile clubului Dinamo.

Dinamo continuă să fie actorul principal din interminabila telenovelă a vânzării clubului. Astăzi, a apărut informația în care se spune că spaniolii au virat 100.000 de euro în conturile clubului Dinamo și urmează că restul de 400.000 de euro ceruţi de Ionuţ Negoiţă pentru 82% din clubul Dinamo urmează să fie viraţi către SC Dinamo 1948 SA, anunţă Prosport.

Membrii programului „Doar Dinamo București” dar și FC Dinamo București, neagă faptul că spaniolii conduși de Melero Marin ar fi virat bani în conturile clubului Dinamo.

„Trebuie să corectăm o eroare care a apărut în presă. În text s-au strecurat câteva greșeli, fapt ce transformă totul într-o știre de Radio Erevan.

Iată lectura corectă:

E adevărat că zilele acestea au intrat niște sume din Spania, dar nu în contul lui Negoiță, ci în ProgramDDB. Și nu de la vreun presupus spaniol, CI DE LA CÂINII DIN SPANIA care s-au mobilizat și au cumpărat biletele din sectorul alocat pentru meciul de duminică.
Pe lângă asta, au contiunat și înscrierile în Proiectul Socios.

Dacă ar fi fost altfel, v-am fi anunțat.
Suporterii din SUA și cei din Italia au terminat biletele alocate.
Cei din Anglia au dat gata două sectoare și acum se ocupă de al treilea.
În total 14 sectoare sunt SOLD-OUT! Voi sunteți investitorii, câinilor!

Din altă parte NU A INTRAT NICIU LEU și NICIUN EURO.
Să fim foarte atenți, pentru că iar o să apară vreun zvon că au venit milioanele și jucătorii vor fi pe bună dreptate supărați, așteptând să-și primească partea lor!! Doar s-a mai întâmplat așa.

Cel puțin deocamdată, NĂDEJDEA E NUMAI LA NOI. Așa că haideți să trecem la treabă și să dăm gata cele 3500 de bilete care au mai rămas pentru duminică!

Să ne concentrăm pe sectoarele alocate zone în care ne aflăm sau zonei de proveniență! Când sectorul respectiv este vândut, să trecem la alte sectoare care se apropie de sold-out.

CARD DDB ți-ai făcut? Te costă 48€/an, sau 4,50ron/săptămână. Intră aici: –> www.programddb.ro <– și devino socios!

HAIDEȚI CÂINILOR!

PS: Între timp a apărut și acest comunicat din partea FC Dinamo București:

Precizări

București, 19 iunie 2020. Dinamo București dezminte prin intermediul site-ului oficial al clubului informațiile promovate în această după-amiază de jurnaliștii de la ProSport. “În conturile clubului nu a intrat astăzi nicio sumă de bani din partea vreunei firme din Spania. Singurii bani care au intrat în ultima perioadă în conturile clubului nostru au fost direcționați de suporterii dinamoviști din Peluza Cătălin Hîldan prin ProgramDDB”, a precizat conducerea executivă a clubului din Ștefan cel Mare.

În plină pandemie, peste 7.000 de suporteri au ales să salveze Dinamo prin ProgramDDB și au adunat, în fiecare lună a acestui an, sume importante de bani pentru ca echipa să poată continua în Liga 1 și în sezonul viitor”, se arată în comunicatul emis de DDB.