Rednic o încurcă pe Dinamo! „Câinii” rămân în continuare în hora retrogradării după duelul cu Poli Iași

Meciul Dinamo-Poli Iaşi 1-1, din etapa a 9-a a play-out-ului, a fost decis de la punctul cu var. Deian Sorescu a deschis scorul în minutul 10, dar moldovenii au restabilit egalitatea chiar înainte de final. Pentru al doilea meci la rând, Andrei Cristea a marcat împotriva câinilor.

Deian Sorescu a marcat pentru Dinamo dintr-un penalty ușor acordat de Chivulete, în minutul 10, iar Mircea Rednic a fost nevoit să forțeze egalarea pe toată perioada partidei. Luckassen și Platini au fost cei mai buni oameni ai moldovenilor, dar Straton și-a continuat forma bună din ultima vreme.

Cu victoria gazdelor nu a fost de acord fostul dinamovist Andrei Cristea, care a transformat impecabil lovitura de la 11 metri acordată la intrarea neglijentă a lui Skovajsa (Min84).

  • După acest egal, Poli Iași rămâne pe locul 12, cu 22 de puncte. Dinamo, cu două meciuri mai puțin decât rivala din azi, e pe 13, cu 21 de puncte.