Gigi Mulţescu a confirmat că este noul antrenor al lui Dinamo. “Eu mă duc doar la situaţii complicate şi grele”

Gigi Mulţescu a confirmat că începând de marţi va fi noul antrenor al lui Dinamo. De asemenea, “Smurdul” îl va avea alături pe Cornel Ţălnar şi va încerca să îi salveze pe “câinii roşii” de la retrogradare.

“Am văzut ultimele meciuri, sunt înregistrate în cap. Am avut o discuţie la telefon. Am vorbit cu Bogdan Bălănescu, urmează ca mâine dimineaţă să-mi dea răspunsul. Am înţeles că au încheiat cu Mihalcea. Trebuie să fim ambele părţi de acord. Mai mult ca sigur, mâine semnăm contractul în proporţie covârşitoare.

Eu voi fi antrenor principal, Cornel Ţălnar va fi director tehnic, va avea mai multe sarcini. Eu voi răspunde de rezultate. Păstrez o mare parte din staff-ul de acum. E prea puţin timp. În situaţia asta nu ne mai tocmim, e importantă viaţa lui Dinamo, să rămână în Liga 1″, a declarat Gigi Mulţescu la Digi Sport.

  • În vârstă de 68 de ani, Gheorghe Mulţescu a mai pregătit Dinamo în sezonul 1990-1991 şi în perioadele martie 2008 – aprilie 2008 şi iunie 2013 – septembrie 2013.
  • La Dinamo, el îl va lua locul lui Adrian Mihalcea, care preluase echipa în martie.

Lasă un răspuns