Orban te ţine departe de stadion încă 30 de zile. Iată regulile din noua stare de alertă care începe vineri

Guvernul a adoptat, miercuri seară, hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu 17 iulie, după ce reprezentanţii Executivului anunţaseră că nu vor fi noi restricţii, dar nici noi măsuri de relaxare.

Astfel, rămâne obligatorie purtarea măştii în spaţiile închise, magazine, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, dar se menţin şi restricţiile privind restaurantele în spaţii închise, organizarea de mitinguri şi unele evenimente.

Totodată, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise, în continuare, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţii.

Documentul prevede că activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii. Competiţiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

În aceste condiţii, se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.

Măsura de prelungire a stării de alertă se ia prin hotărâre de guvern, asupra căreia Parlamentul nu poate să-și mai dea acordul sau să o modifice.