COVID-19 şi-n handbalul românesc. „S-au simţit rău şi am sistat tot”

Numărul persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 de pe teritoriul României este în continuare în creștere. Această epidemie și-a făcut apariția și în rândurile handbaliștilor.

Trei jucători de la Dunărea Călărași au fost depistați cu Covid-19. Este vorba despre Vlad Rusu, Dragoș Hanţaru și Victor Vartic, astfel că toată echipa de handbal a intrat în carantină. Activitatea a fost suspendată până în data de 4 august.

Gabriel Armanu, antrenorul echipei Dunărea Călărași, a confirmat existența celor trei cazuri de coronavirus din cadrul echipei: „Am făcut teste de Covid-19, toate au ieșit negativ. Dar la un antrenament, Vlad Rusu s-a simțit puțin rău, l-am trimis imediat acasă. El nu s-a mai antrenament de marți cu noi (n.r. săptămâna trecută), a ramas în izolare, a respectat toate regulile.

La două zile distanta, Hanţaru ne-a spus la rândul lui că se simte rău, iar vineri dimineață același lucru s-a întâmplat și cu Vartic. Atunci am sistat tot, jucătorii au refăcut testele, iar rezultatele au fost pozitive”.

  • Starea de sănătate a celor trei jucători este una bună, stabilă, fără alte complicaţii.