Prima reacţie a oficialilor lui Dinamo, după ce FRF a decis ca Liga 1 să aibă 16 echipe

Dinamo va evolua în Liga 1 şi în sezonul viitor, după ce FRF a stabilit că ediţia 2020/2021 a Ligii 1 va avea 16 echipe, în loc de 14, astfel că nu va retrograda direct nicio formaţie din primul eşalon.

În acest final de sezon de play-out, Dinamo mai avea de jucat șase partide, două cu Chindia, două cu Hermannstadt și câte una cu Sepsi și Viitorul, meciuri ce nu se pot disputa până în ziua primei manșe a barajului pentru Liga 1.

Ionel Dănciulescu spune că, în acest fel, s-a făcut dreptate: „S-a făcut dreptate. Era nedrept ca o echipă să retrogradeze neavând acelaşi număr de jocuri ca celelalte competitoare. Sper ca acest sistem să aducă în plus calitate – valoare în fotbalul românesc. Acesta a fost un sezon de tranziţie şi sper să fim mult mai pregătiţi din toate punctele de vedere.

Emoţii am avut într-o oarecare măsură. Având regulamentele în mână şi factorul moral, până la urmă. Nu poţi să retrogradezi aşa o echipă”, a spus Ionel Dănciulescu.