Deian Sorescu, alături de Cosmin Contra: ”E singurul care e alături de noi!”

Dinamo a rămas cu doar cinci puncte în Liga 1, după ce a pierdut a cincea oară la rând. ”Câinii” au cedat în fața celor de la Viitorul Constanța, scor 1-2.

Situația este delicată. Jucătorii au intrat cu banderole pe teren, ca să protesteze că nu și-au luat banii, și se vorbește tot mai des de plecarea antrenorului.

“Avem discuții după fiecare meci. Am pierdut destule meciuri și este frustrant. Am avut foarte multe ocazii azi… Este apăsător și frustrant. Este al treilea an aici și nu vreau să mai fac greșelile pe care le-am făcut. Trebuie să ridicăm capul și să arătăm că suntem bărbați.

Atât noi, din lotul cel vechi, cât şi cei vechi trebuie să înţeleagă că cu acest club nu este de joacă. Nu găsim nicio explicație. Au venit jucători cu calitate, dar nu ne-am arătat adevărata valoare. Ne lipsește răutatea și dorința. Nu putem doar cu calitate, dacă nu avem dorință pe teren”, a declarat Deian Sorescu.

Dinamovistul a evitat să discute despre forma de protest aleasă de jucători la adresa conducerii, prin purtarea de banderole la acest meci.

“Nu vreau să vorbesc despre bani, îmi pare rău. Parcă am căzut de pe lună. Nu pot să vorbesc despre situația clubului”, a mai spus jucătorul.


Deian Sorescu îl susține pe Cosmin Contra: “Ar fi o pierdere mare. Dânsul este singurul care ne susține și este alături de noi. Sunt probleme, dar trebuie să muncim și să ne revenim”.

Lasă un răspuns