Comunicat emis de DDB: „OP de 400.000 de euro arătat de spanioli”

Înaintea meciului cu Astra a existat o întâlnire între reprezentanții suporterilor și directorul general Couto. Acestuia i s-a cerut să prezinte o dovadă a plății anunțate de patronul Cortacero prin intermediul paginii oficiale de Facebook a lui Dinamo.

Couto a prezentat un ordin de plată din Spania pentru o sumă de 400 000 de euro. Deși i s-a cerut să trimită numărul de identificare al plății, Couto a răspuns că nu-l poate arăta decât de pe telefonul propriu.

“Ieri, înainte de meciul cu Astra, a avut loc o întâlnire cu directorul general al clubului, Alex Couto. Întâlnirea a avut loc în urma insistenţelor noastre de a vedea o dovadă a plăţii anunţate săptămâna trecută, când s-a vorbit şi de o majorare de capital. Această majorare de capital trebuia să fie iniţial de 15.000.000€, apoi s-a coborât la 10.000.000€, iar săptămâna trecută s-a spus că va fi de 5.000.000€.

Couto a prezentat un ordin de plată din Spania cu suma de 400.000€. A fost rugat să ne pună la dispoziţie acest OP (să-l timită printr-un mesaj), dar a spus că nu poate să-l arate decât pe telefonul lui.

Banii ar urma să intre la începutul săptămânii. Nu putem decât să aşteptăm şi să sperăm că de data aceasta plata este reală şi coordonatele bancare corecte.

Din păcate, alte persoane faţă de care există datorii financiare, s-au plâns că în repetate rânduri, când au întrebat de plata salariilor, li s-au arătat OP-uri pe telefon, iar banii nu au venit. Couto a fost întrebat de ce s-au oferit salarii aşa de mari, dacă nu au bani ca să le acopere. Nu a oferit un răspuns la această întrebare”, a transmis DDB.

Suporterii din DDB cer explicații atât din partea președintelui Șerdean, cât și a lui Cosmin Contra, pe care l-au văzut drept o garanție a proiectului spaniolilor la Dinamo.

“Legat de eventuala schimbare a antrenorului, considerăm că aceasta este o problemă a clubului, nu a noastră. Credem că antrenorii şi jucătorii trebuie să fie plătiţi.

Înainte de o eventuală plecare, credem că dl Cosmin Contra este dator să spună tot adevărul despre persoanele care conduc clubul. Numele său a fost folosit ca o garanţie pentru acest grup de persoane încă din primăvară. Tot atunci a afirmat că îl cunoaşte pe cel care a iniţiat acest proiect spaniol şi că are încredere că se vor face lucruri extraordinare la Dinamo.

Ne considerăm îndreptăţiţi să cunoaştem adevărul din spatele acestei afaceri şi îi cerem cu insistenţă lui Cosmin Contra să ne spună tot ce ştie. Totodată, îi cerem lui Dorin Şerdean, preşedintele clubului Dinamo, să ne spună cine este Toma Sapasu şi care sunt legăturile pe care le-a avut în trecut cu acesta.

Să nu uităm că acest club a reprezentat cândva gloria fotbalului din România!”, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns