Cornel Dinu trage semnalul de alarmă și dă de pământ cu conducătorii spanioli de la Dinamo

Dinamo este departe de ceea ce aștepta toată lumea în momentul în care investitorii spanioli au preluat clubul de la Ionuț Negoiță, iar situația de la club se înrăutățește de la zi la zi din punct de vedere sportiv, dar și financiar!

Cornel Dinu a venit cu o serie de acuze la adresa investitorilor spanioli de la Dinamo, pe care îi acuză de înşelătorie şi că de fapt nu ar dori să aducă vreun ban la echipă, care acum se zbate în subsolul clasamentului din Liga 1, iar salariile sunt neplătite de trei luni.

„Generaţia noastră nu e pregătită să înţeleagă ingineriile financiare. Cam acelaşi lucru e şi la Dinamo. Sunt siderat. Ce vă pot spune e că e o mare înşelătorie pusă la cale de o combinaţie de ardeleni, îl scot pe Ţălnar de aici, în care apare şi domnul ăsta cu pantofi de lac. Am rămas siderat, nu-mi vine să cred că s-a ajuns la aşa ceva. De opt luni se vorbeşte despre interesul unui grup financiar.

Lucrurile sunt neverosimile. Eu am descifrat totul. Cortacero probabil că-l cunoaşte pe acest Melero Marin, care a mai apărut, dar lumea nu bagă de seamă. Marin a fost contabil la Getafe, sunt spusele celor de la Dinamo, e un cunoscut al lui Cortacero. Eu m-am interesat şi am vrut să ştiu ce s-a întâmplat. Marin a vrut să ia cu Cortacero, Almeria.

Problema e simplă. Au apărut Şerdean, care e căutat în lumea justiţiei, şi transferurile sunt făcute, toate, de Marin, care e un simplu contabil, dar care se ocupă şi de fotbal, de jucători. După e întâmplarea cu acest coafor”, a declarat ”Procurorul” pentru Telekom Sport.