Situația de la Dinamo a scăpat total de sub controlul acționarilor spanioli, iar clubul din Ștefan cel Mare are probleme atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar!

Fotbaliștii și staff-ul tehnic nu au primit nici măcar un euro de când au sosit la Dinamo. Următoarele săptămâni sunt decisive pentru club, asta deoarece în cazul în care jucătorii echipei nu-și vor primi banii, ei vor urma să meargă la FIFA pentru a depune memorii.

Cosmin Contra, 44 de ani, s-a săturat de promisiunile investitorilor, care îi transmit în fiecare săptămână că banii vor urma să intre în conturile clubului și a luat o decizie finală. Nu va mai antrena niciodată în România, implicit Dinamo, iar o eventuala împăcare cu conducerea alb-roșiilor este imposibila. Cel puțin asta reiese din ultimele declarații făcute de tehnician.
“Nu mai există nicio cale de împăcare. În niciun caz. Am fost așa de naiv și am crezut în niște oameni că vor face din Dinamo un club cum a fost înainte. Nu aș vrea acestor oameni să le dau bani de la mine, să muncesc și să stau într-un mediu toxic pe care ei mi l-au creat!

Nu am fost păcălit doar eu, au fost păcălite multe familii, mulți oameni care au venit alături de acest proiect și sunt în aceeași situație ca și mine. Dacă suporterii dorm mai bine dând vina pe mine, nicio problemă, eu pot să trăiesc și cu acest lucru!
Pentru mine, experiențele în România se termină cu acest proiect! Nu mă mai interesează nici naționala, nici echipele de club. Toate lucrurile care nu țin de partea sportivă, nu țin de mine! Dacă Dinamo va ajunge în faliment sau în insolvență din nou, nu sunt eu de vină.

Sigur vor fi mai multe plecări pentru că nimeni nu rămâne să muncească gratis. Staff-ul meu a împrumutat cu bani ca să-și plătească viața de zi cu zi. Suport cât mai pot, când nu o să mai suport”, a declarat Cosmin Contra pentru AS.ro.