OFICIAL | Dinamo are un nou manager sportiv: “Sper să salvăm clubul!”

Dinamo Bucureşti a anunţat oficial noul manager sportiv. Marius Adrian Nicolae este noul oficial din Ştefan cel Mare. Acesta este membru important al programului Doar Dinamo Bucureşti.

“Este o zi importantă pentru mine şi mă bucur că pot susţine Dinamo şi dintr-o poziţie oficială. Până acum am făcut-o cu inima doar din stadion sau din faţa televizorului, ca membru DDB. Sper ca împreună cu toată suflarea dinamovistă să salvăm acest club atât din punct de vedere financiar, cât şi sportiv”, a declarat Marius Adrian Nicolae pentru http://www.fcdinamo.ro.

Acesta a mai fost manager sportiv la Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti. El a activat în China, la Guangzhou R&F. El a avut un rol esenţial în perioada în care Petrolul a câştigat o Cupă a României, după o pauză de 18 ani. Echipa a ajuns de două ori şi în play-off-ul Europa League.

  • În ciuda problemelor financiare, Dinamo e pe locul 8 în Liga 1 şi, după victoria cu Hermannstadt (2-0), a venit la doar un punct de ocupanta poziţiei a şasea, Viitorul.

Lasă un răspuns