Dinamo a remizat cu Sepsi (0-0) și adună 26 de puncte după 23 de etape. Echipa din Ștefan cel Mare este la șapte puncte de ultimul loc care asigură calificarea în play-off.

Unul din liderii “haitei”, Paul Anton nu vrea să renunțe la calificarea în play-off-ul Ligii 1, deși remiza cu Sepsi o îndepărtează pe Dinamo de obiectiv. Mijlocașul „câinilor” a acuzat terenul, dar spune că jucătorii alb-roșilor ar trebuie să treacă peste orice obstacol.
„Aș fi preferat să câștigăm, să luăm toate cele trei puncte. Pur și simplu nu am reușit să înscriem, am avut în față o echipă foarte bune, agresivă, care din punct de vedere defensiv a stat foarte bine.

Nici terenul nu ne-a ajutat, a fost foarte greu. Nu ne-au dat multe oportunități… Am avut de suferit, nu am fost la cel mai înalt nivel din punct de vedere fizic, dar asta este, de-asta ne-am apucat de meseria asta.
Mai sunt 7 etape, mai sperăm la obiectivul nostru, cât mai avem șanse matematice o să luptăm, vom vedea”, a declarat Paul Anton după meci.