VIDEO | Mihai Eșanu vrea Cupa României în tricoul lui Dinamo: „Este principalul nostru obiectiv!”

Mihai Eşanu (22 de ani), portarul echipei noastre, şi-a recunoscut greșeala la faza golului, celor de la Călărași, dar să nu uităm, că tot el a avut trei intervenții excelente și este printre cei mai buni de pe teren.

„Am început din nou slab meciul, mă bucur că am reușit să nu primim gol în începutul meciului. Nu îmi găsesc vreo explicație, trebuie să lucrăm la psihic. Cupa este principalul nostru obiectiv, șanse la play-off nu mai sunt. Ne dorim, vedem pas cu pas. Ce o vrea Dumnezeu”, a spus Mihai Eșanu, după victoria de la Călărași.

„Despre golul venit nu știu ce să zic. A fost o fază… am greșit, cred că am greșit”, a fost sincer Eșanu.

Mihai Eșanu are parte de susținerea fanilor dinamoviști, însă portarul a fost lăudat și de staff-ul tehnic: „Sunt mândru de el, are o formă sportivă foarte bună și sper să o țină tot așa. De el depinde foarte mult. Este un tip ambițios care vrea să performeze. Până acum nu am văzut nicio diferență între el și portarii din trecutul recent ai lui Dinamo.

Ba chiar a avut un plus Mihai. Eu îi spun lui ”Jerry” cine trebuie să apere din punctul meu de vedere, iar el, normal, are ultimul cuvânt pentru că este antrenorul principal”, a spus Cătălin Mulțescu, într-un interviu oferit pentru ProSport.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s