Ionuț Lupescu, fosta glorie din Ștefan cel Mare, a dat de pământ cu Pablo Cortacero și cere intervenția imediată a autorităților la Dinamo. Pablo Cortacero a adus clubul din Ștefan cel Mare aproape de faliment, iar problemele financiare s-au reflectat și pe plan sportiv. Echipa noastră este pe locul 14 în Liga 1 și fără victorie de 6 etape.

Lupescu i-a “taxat” și pe foștii patroni de la Dinamo. El a spus că clubul său de suflet a fost condus numai de “cămatari”.
”Dinamo a avut parte numai de cămătari şi e păcat acest lucru. E pentru prima dată când suporterii fac ceva ce nu s-a făcut niciodată în România. Şi mă includ şi eu aici, că şi eu sunt parte din program. Toţi încercăm să salvăm, important acum e să reuşim să găsum soluţii pentru această licenţă.

Sperăm ca autorităţile statului să realizeze că avem de-a face cu infractori, pentru că am mai văzut exemplele astea chiar şi în Elveţia. Şi acolo autorităţile respective au luat măsuri”, a spus Ionuț Lupescu, pentru Telekom Sport.
Ulterior, fostul component al Generației de Aur a vorbit și despre gesturile făcute de-a lungul timpului de fanii din DDB și a ținut să aplaude suportul necondiționat al acestora. Cu toate acestea, „Kaiserul” s-a arătat dezamăgit de felul în care aceștia s-au implicat și în partea sportivă a clubului.
„Mi-aş dori să se schimbe strategia şi gândirea în ceea ce înseamnă fotbalul la Dinamo. Eu nu pot să fiu împotriva străinilor, pentru că am stat toată viaţa în străinătate. Acum, la Dinamo este o situaţie specială şi eu cred că, aducând foarte mulţi străini pe bani foarte mulţi, foarte mulţi bani, pe hârtie cel puţin, că nu ştiu dacă s-a mai şi plătit, a fost o strategie foarte prostă. Şi cred că Dinamo pe viitor ar trebui să se axeze pe copii şi juniori din România.

I-aş sfătui pe cei care sunt acum în board-ul DDB să ia legături şi să se apropie cât se poate de mult, în special în ceea ce priveşte parte tehnică, sportivă, să lase unor profesionişti. Şi sunt destui în istoria lui Dinamo. Ştiţi foarte bine că şi eu am avut diferenţe cu Cornel Dinu, dar vrei – nu vrei, este unul dintre… sau singurul care comentează la televiziuni din România şi analizează perfect absolut tot.
Că îi mai place lui să înflorească puţin, ăsta e stilul lui şi e de admirat.‘Nea Mircea, sigur, este unde este, la Dinamo Kiev, dar şi el ajută cum poate. Eu sunt aici, nu am cum să ajut mai mult deocamdată”, a mai spus fostul internațional român pentru sursa citată.