CFR Cluj s-a impus în meciul de pe teren propriu cu Dinamo, scor 1-0, din etapa cu numărul 29. Echipa noastră jucând în dublă inferioritate numerică din minutul 37, după eliminările lui Anton şi Bejan.

Autorul pasei de gol, Alexandru Păun și-a felicitat fosta echipă, pentru efortul depus şi a recunoscut problemele din ofensivă ale echipei sale.
“Ne-am chinuit în această seară, parcă am avut un deja-vu de la meciurile trecute în care nu am reușit să marcăm acasă. Cel mai important este că, până la urmă, am reușit să marcăm și să luăm cele trei puncte. Aici vreau să-i felicit pe cei de la Dinamo, au avut un spirit extraordinar, dăruire, și-au dat viața pe teren.

Chiar dacă au jucat cu doi oameni mai puțin încă din prima repriză. Cred că că ne-am creat multe ocazii, portarul lor a fost extraordinar, a avut câteva intervenții bune. Suntem la un punct în spatele FCSB-ului, ne-am apropiat față de etapa trecută și avem un moral bun pentru meciul cu Craiova.

Într-adevăr, această regulă cu înjumătățirea mereu ne-a dezavantajat. Mergem la Craiova să luăm cele trei puncte și sper să încheiem sezonul regulat pe primul loc. FCSB are un meci extrem de greu la Sfântu Gheorghe”, a spus Păun la finalul meciului.