Pablo Cortacero ”a înviat” și a trimis o scrisoare prin care cere o Adunare Extraordinară. Care este miza?

Pablo Cortacero nu a mai fost zărit de luni bune la Dinamo, cu toate că la fiecare intervenție publică, spaniolul își anunță întoarcerea la club. Luni, potrivit unei publicații sportive, înainte cu cateva ore de începerea ședinței Consiliului de Administrație, Cortacero a trimis o scrisoare coducerii clubului prin care solicită convocarea unei adunări a acționarilor. Spaniolul îşi doreşte demiterea actualilor membri ai consiliului de administraţie.

„Stimaţi domni,

În numele companiei Lotus Perfect Products SRL, proprietarul a 72,8% din SC DINAMO 1948 SA, în conformitate cu legea societăţilor de capital şi în virtutea puterilor pe care le deţin, vă scriu pentru a solicita ca, odată evaluată situaţia dificilă actuală a clubului, să procedaţi cât mai curând posibil la convocarea unei adunări extraordinare a acţionarilor în care următoarele puncte de ordine pot fi discutate urgent.

1 – Demiterea actualilor membri ai consiliului de administraţie al companiei SC DINAMO 1948 SA şi alegerea de noi membri în consiliul de administraţie al acestuia.

2 – Discuţie privind situaţia economică a companiei şi prezentarea şi adoptarea de propuneri pentru viabilitatea şi stabilitatea viitoare a companiei şi a clubului.

În speranţa că această cerere va putea fi procesată urgent şi adunarea extraordinară a acţionarilor convocată în cel mai scurt timp legal posibil”, se arată în scrisoarea trimisă de Pablo Cortacero, potrivit Fanatik.

Dinamo a plecat luni în Turcia, unde va efectua cantonamentul din această vară, iar Dușan Uhrin a anunțat, la aeroport, intrarea lui Dinamo în insolvenţă.

Antrenorul ceh consideră că intrarea în insolvență este cea mai bună opțiune pentru club, pentru că astfel clubul va putea face transferul, ceea ce nu e posibil până la intrarea în insolvență, din cauza interdicției primite de la FIFA din cauza restanțelor salariale către foștii jucători.

”Intrăm în insolvență, e 90%. Dar este mai bine pentru Dinamo, așa putem transfera jucători. Voi aștepta să văd ce se întâmplă. E sigur că intrăm în insolvență. Am avut o întâlnire cu fanii. Va fi insolvență, vom vedea apoi ce se va întâmpla, e un proces, trebuie să așteptăm să se încheie, nu e problema mea.

Cred că e cea mai bună opțiune pentru Dinamo, pentru că așa vom putea transfera jucători. Mergem în Turcia, vom juca două amicale, unul cu Galatasaray, acolo voi vedea jucătorii”, a declarat Dușan Uhrin.