Dinamo, victorie clară în primul amical din Turcia

Dinamo a câștigat primul amical din cantonamentul de la Bolu, contra formației turce Ankara Keciorengucu, scor 4-1.

Antrenorul lui Dinamo, Dusan Uhrin utilizat echipe distincte în cele două reprize ale meciului, iar majoritatea golurilor au venit în prima parte, când titularii de bază s-au aflat pe teren. Dinamo a beneficiat de un autogol al adversarilor, în minutul 14, iar celelalte reușite au fost semnate de Deian Sorescu, din penalty (28′), Andreas Mihaiu (35′) și Cătălin Măgureanu (53′).

În prima repriză, Dinamo a mizat pe o echipă asemănătoare cu cea din finalul sezonului trecut, cu Eșanu, Sorescu, Grigore, Achim, Fabbrini sau Nemec printre titulari, iar în partea secundă și-au făcut apariția mai mulți jucători tineri, precum Fara, Giafer, Florescu, Borcea, Bordușanu sau Măgureanu. De asemenea, în echipa lui Dusan Uhrin a apărut și Constantin Nica, fundașul care se întoarce în „Ștefan cel Mare”, la opt ani după ce era vândut la Atalanta, pentru 1,6 milioane de euro.

Dinamo, în prima repriză: Eșanu – Sorescu, Puljic, R. Grigore, A. Radu, Bani, Vl. Achim, Fabbrini, Mihaiu, Nemec, Neicuțescu.

Dinamo, în repriza a doua: Fara – Nica, Ehmann, Bejan, Giafer, Florescu, Răută, G. Crețu, Borcea (78 Bordusanu), Moldoveanu, Măgureanu.

  • Ankara Keciorengucu a încheiat pe locul 7 sezonul trecut din liga a doua turcă, la doar două lungimi în spatele ultimei poziții care a prins play-off-ul pentru promovare.
  • Cantonamentul lui Dinamo din Turcia este programat în perioada 21-28 iunie, iar formația lui Dusan Uhrin va mai disputa un amical împotriva lui Galatasaray, duminică, 27 iunie.