Ionuț Negoiță, despre solicitarea lui Dinamo de a intra în insolvență: „Se putea și mai rău!”

Ionuț Negoiță, 47 de ani, cel care le-a cedat spaniolilor echipa în urmă cu câteva luni, a vorbit pentru prima dată despre situația de la Dinamo, după ce clubul a cerut din nou intrarea în insolvență și s-a arătat surprins de cum au decurs lucrurile în tot acest timp.

Fostul acționar majoritar al lui Dinamo, a dezvăluit și ce urmează conform procedurii și nu a ratat ocazia să îi înțepe pe cei care l-au contestat pe vremea când se afla la conducerea clubului.

„Am primit vestea cu surprindere. Acum, sper ca Dinamo să și iasă din insolvență, pentru că de intrat e ușor. E o situație complicată, dar se putea și mai rău. În perioada următoare, trebuie să fie o gândire și o abordare corectă, coerentă. Acum e ceva mai simplu, pentru că există o experiență anterioară, a trecut ceva timp de atunci și câteva cluburi au reușit să treacă de insolvență. Când am intrat noi în insolvență, în 2014, toți salariații au fost plătiți până la ultimul cent, e obligatoriu! Salariații reprezintă o prioritate, trebuie plătiți inclusiv jucătorii care au plecat deja de la Dinamo și mai au de primit bani.

Urmează să se decidă ce categorii de datorii sunt prioritare. Se restartează datoriile, se va face un plan de organizare, probabil că există deja unul. Se taie datoriile doar din anumite categorii. Eu, de exemplu, nu am mai primit 90% din banii pe care i-am investit până atunci în club, în ideea de a depăși situația. În fotbal te aștepți la orice, dar eu speram în urmă cu an că se vor găsi câțiva lăudăroși și grozavi, care au fost foarte vocali în cei 8 ani ai mei la Dinamo, să ajute, dar se pare că au dispărut!”, a spus Ionuț Negoiță, potrivit gsp.ro.

„Câinii” nu pot ieși din cea mai grea perioadă din istoria clubului, astfel că dinamoviștii au cerut din nou la Tribunalul din București intrarea în insolvență. Cuprinși de datoriile care vin din urmă, „alb-roșii” speră ca prin acest demers să mai salveze o dată echipa și să înceapă cu un proiect sănătos în viitorul apropiat.

  • 6 milioane de euro este cuantumul datoriilor clubului Dinamo la finalul lui 2020, conform datelor furnizate de Ministerul Finanțelor, dar restanțele ar depăși de fapt 7 milioane de euro.