Mario Nicolae a dezvăluit ce a discutat cu Fatih Terim înainte și după Dinamo – Galatasaray

Dinamo şi Galatasaray au jucat în cel mai important amical al „câinilor” din această vară. Duelul a avut loc, duminică la Istanbul şi a fost câştigat cu 2-1 de turci. Dinamo revine mâine în ţară.

Mario Nicolae, managerul sportiv al lui Dinamo, prezent în cantonamentul echipei, a dezvăluit acum ce a discutat cu Fatih Terim înainte şi la finalul jocului.

,,În amintirea vremurilor frumoase petrecute de domnia sa în Italia (n.r. – Terim le-a antrenat pe Milan și Fiorentina), am discutat în limba italiană. I-am mulțumit lui ‘Mister’ Terim foarte mult pentru găzduire și pentru că au acceptat propunerea mea, să facem acest amical. Ne-am simțit ca acasă. Și ei s-au bucurat să aibă echipa noastră ca oaspeți. L-am felicitat în primul rând pentru că au fost alegeri în club zilele trecute și va avea parte de continuitate. I-am explicat despre situația de la clubul nostru și despre implicarea fanilor și ajutorul lor necondiționat, de programul DDB.

A rămas impresionat să audă că fanii au adus peste 2 milioane de euro în cont și că își iubesc clubul cu atâta patimă. A fost foarte mulțumit de meci și de calitatea jocului. Pentru asta vreau să le mulțumesc și celor care s-au ocupat ireproșabil de acest meci și de cantonamentul nostru din Turcia, lui Niyazi Yurtsever și lui Hakan Onkur. Dinamo București merita ce este mai bun și trebuie să luptăm să revenim acolo unde ne obligă istoria acestui club”, a declarat Mario Nicolae, pentru Digisport.