”Sper că nu e jurist cel care l-a scris!” – Răzvan Zăvăleanu, clarifică mesajul primit de la FIFA

În această seară a apărut o informație care a stârnit confuzie în rândul suflării dinamoviste.

După ce de dimineață părea aproape sigur că va fi ridicată interdicția la transferuri, în această seară în prosport a apărut informația conform căreia Dinamo trebuie să îi achite lui Isma Lopes 370 000 de euro. O informație care s-a dovedit a fi falsă.

Administratorul judiciar de la Dinamo, Răzvan Zăvăleanu,  a explicat ce consecințe are notificarea făcută de FIFA.

”Din câte înțeleg, FIFA ar dori să li se facă dovada că nu avem fonduri disponibile, sper că nu e un jurist cel care a scris.

În acest caz, un extras de cont e soluția, Dinamo nu mai are bani demult, nu e complicat. Chiar prin definiție, faptul că am intrat în insolvență, e dovada că nu există bani.

Oricum, e doar un mail, sunt încrezător că se va da o decizie justă după ce producem dovezile.

Mailul e semnat de FIFA, cu prietenie. Mi s-ar părea corect când ai o nelămurire să întrebi câți bani sunt în cont, iar noi le-am fi spus zero.

Se închid procedurile de acest gen când se intră în insolvență, adică sancțiunile. Noi am solicitat suspendarea deciziei FIFA, e o chestie singulară opinia asta de la FIFA.

Legea insolvenței interzice să plătim datoriile vechi. Chiar dacă am avea banii, nu am putea plăti, doar dacă am avea toți banii pentru toate datoriile, atunci am ieși din insolvență.

Suntem blocați, o instanță sportivă nu poate să vină să zică: plătește, că altfel te sancționez!

Dacă nu răsturnăm acest mail de la FIFA, atunci apelăm la TAS.

Orice la FIFA se suspendă până când e gata planul de reorganizare, 31 martie 2022, pt licență”, a precizat Răzvan Zăvăleanu pentru o televiziune sportivă.

Lasă un răspuns