Dinamo are interdicție de la FIFA de a face transferuri, dar Iuliu Mureșan speră ca această situație să se deblocheze cât mai curând.

Administratorul special al clubului, a anunțat că oficialii clubului vor face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausane în speranța că va întoarce decizia FIFA. Mureșan speră că până în ultima zi de mercato să aducă cel puțin câțiva jucători, având în vedere că acum se bazează doar pe puștii din propria academie.
„Avem mai multe căi prin care să acționăm și intern, dar și cea a TAS-ului. Chiar azi am avut o discuție cu cineva de la TAS și sperăm că deblocăm. Acum nu știu dacă până pe 5 septembrie, când se închid transferurile. Noi am făcut mai multe demersuri, nu e nimic clar.

Depinde de mai multe lucruri, și de justiție, de mai multe”, a spus Iuliu Mureșan la ProSport Live.
- Dinamo a primit interdicție la transferuri plătite, după ce Isma Lopez, fundașul stânga spaniol în vârstă de 31 de ani, a reclamat clubul la FIFA. Fotbalistul iberic nu a dorit să cadă la o înțelegere cu Dinamo și și-a cerut drepturile financiare pentru întreaga durată a contractului, iar ca urmare a acestei situații FIFA a interzis clubului nostru să mai facă transferuri pe bani.