AVANCRONICĂ | Dinamo București – FC Argeș

Dinamo și FC Argeș se întâlnesc astăzi, de la ora 18:00, într-o partidă contând pentru etapa a șaptea din Liga 1. În Ștefan cel Mare, se întâlnesc două dintre echipele din Liga 1 care au nevoie de puncte și cu un lot în care se regăsesc preponderent jucători tineri.

Dinamo a început bine campionatul, cu două victorii în primele trei etape, dar elevii lui Dario Bonetti au început să alunece spre partea inferioară a clasamentului. Trei înfrângeri consecutive fără gol marcat, au adus-o pe Dinamo aproape de locurile retrogradabile.Paul Anton și-a încheiat socotelile cu Dinamo. Dario Bonetti nu îi poate folosi pe St. Filip (suspendat) și A. Radu (incert). Tehnicianul italian ar trebui să continue cu trei fundași centrali, cu Giafer în flancul drept, iar în atac cu Moldoveanu și Mihaiu, favoriți să intre în primul 11.

De partea cealaltă, FC Argeș a pierdut cu CFR Cluj pe teren propriu și ocupă locul 14 în clasament cu patru puncte. Piteștenii au dat o replică solidă în repriza a doua, dar absența unui atacant care să joace rolul lui Malele face ca ofensiva să sufere. Cristi Tănase a arătat o formă bună în acest început de campionat și îl ține pe bancă pe Palic. Deocamdată, antrenorii Prepeliță și Ianovschi nu par dispuși să joace cu Tănase și Palic în același timp, îl preferă pe Dumitrașcu în partea stângă a liniei de mijloc. FC Argeș nu are o bancă ofertantă, de aceea ne putem aștepta la același 11 de start din meciul cu CFR. Said va conduce atacul, cu Dumitru în dreapta și Tănase mijlocaș ofensiv. Nici o schimbare în defensivă, destul de sigură în partida cu CFR Cluj.

ECHIPE PROBABILE

DINAMO: Eșanu – G. Crețu, Giafer, R. Grigore, Amzar – Răuță, Ehmann, Bani – Mihaiu, Moldoveanu, Sorescu;

Argeș: Greab – Tofan, Turda, Miguel, De Jonghe – Meza Colli, Șerban, Tănase – Dumitrașcu, Said, Dumitru.

  • Partida va fi arbitrată de Florin Andrei, ajutat de Ciprian Florin Danșa  și Ionel Valentin Dumitru.

Lasă un răspuns