Deian Sorescu, prima reacție după eșecul cu FC Argeș: „Dacă o ținem tot așa va fi greu”. Ce spune despre un posibil transfer

Dinamo – FC Argeș s-a încheiat cu victoria piteștenilor, scor final 0-2, în meciul din etapa a 7-a a Ligii 1. Ambele reușite ale partidei au fost marcate de către veteranul, Cristi Tănase. Echipa noastră ajunge astfel la patru înfrângeri consecutive și cade pe locul 13 în clasament.

Echipa noastră ar fi putut scoate cel puțin un punct în „Ştefan cel Mare”, dar a ratat nepermis de mult. Deian Sorescu crede că situația s-ar putea înrăutăți.

„Suntem în sezonul regulat, dar dacă o ținem tot așa va fi greu. Avem jucători tineri și de calitate, dar au teama de a juca.

Eu mă simt ok, îmi doresc să câștig, să lupt pentru fiecare minge, acesta e stilul meu.

Mă bucur de convocarea la națională, e ziua mea de naștere, dar nu mă așteptam, voi da tot. Sper să fie bine și să facem o figură frumoasă”, a declarat Deian Sorescu, la finalul meciului cu FC Argeș.

Întrebat despre oferta de la FCSB, Deian Sorescu a recunoscut că este dispus să se sacrifice pentru clubul Dinamo, care, momentan, se află într-o situaţie dificilă din punct de vedere financiar. Totuși, jucătorul nu a dorit să comenteze foarte mult pe marginea acestui subiect.

„Nu vreau să vorbesc despre transferuri. Sunt la Dinamo. Vorbiţi cu conducerea, eu nu ştiu despre nicio ofertă. Cu mine nu a discutat absolut nimeni şi nu ştiu despre nicio ofertă.

M-aş sacrifica pentru club. Ştiu că cu banii aduşi de mine s-ar aduce jucători.. ar fi pentru ajutorul clubului”, a declarat Deian Sorescu, după meci.

  • Sorescu joacă de trei ani la Dinamo, după ce a fost adus de la ASU Poli Timişoara. Fotbalistul ofensiv are un start de sezon excelent, cu cinci goluri marcate, în şapte meciuri.
  • 1,4 milioane de euro este cota de piaţă a lui Deian Sorescu în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com