Mircea Rednic, după meciul de coșmar de la Mioveni: ”Noi am avut 3 puncte și nu e prima oară”

CS Mioveni a câștigat dramatic meciul cu Dinamo, scor 2-1. Echipa noastră a avut 1-0 în 90 de minute, dar a primit două goluri în minutele 93 și 95.

Golurile întâlnirii de pe stadionul ,,Orăşenesc”, din Mioveni, au fost marcate de către Deian Sorescu, în minutul 62 al jocului, din lovitură de la 11 metri, respectiv Moussa Sanoh, pentru gazde, în minutul 90+3, din penalty, respectiv Bogdan Rusu, în minutul 90+5.

Mircea Rednic a fost extrem de supărat după meci, lucru care pare să devină obișnuință pentru tehnicianul lui Dinamo. Acesta a pus tunurile pe jucători și anunță restructurarea lotului.

„Aici a fost o greșeală individuală. Nu ai voie să faci așa ceva. Ce căuta el acolo pe 6 metri? (Iliev) Se repetă greșeala din meciul cu Târgoviște. Nu e păcat să-ți bați joc de munca colegilor tăi? Am fost obligat să schimb, că nu am multe soluții. Noi am pierdut, nu că cei de la Mioveni au avut cine știe ce ocazii.

Noi am avut 3 puncte și nu e prima oară. Nu se poate, un pic de concentrare, și la jucători cu experiență. Sunt foarte supărat, nu e prima greșeală. E păcat, veneai după o victorie. Au fost puțini mai buni cei de la Mioveni în prima parte, dar am echilibrat în repriza a doua.

Am avut câteva contraatacuri unde nu a fost ultima pasă bună. Tuturor le-am dat șansă, ați văzut. Unii pe care i-am adus deja și-au reziliat. Dacă tu în 45 de minute cu Mioveni nu câștigi un duel, nu ai ce căuta aici”, a spus Mircea Rednic. la finalul meciului.

  • În urma acestui rezultat, Dinamo Bucureşti a rămas pe locul 15 în campionat, unde a acumulat 12 puncte din 20 meciuri jucate. De partea cealaltă, CS Mioveni a urcat pe locul 11 în Liga 1, cu 20 de puncte, după 20 de jocuri disputate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s