Răzvan Zăvăleanu, administratorul judicial al lui Dinamo, a reacţionat după episodul de la Mioveni

Ultrașii lui Dinamo și-au ieșit din minți după ce echipa favorită a pierdut încă un meci în Liga 1, scor 1-2 cu Mioveni. Fanii dinamoviști și-au vărsat nervii pe Deian Sorescu. Suporterii „câinilor” l-au chemat pe Sorescu la galerie, i-au smuls tricoul și au aruncat cu el de pământ. Jucătorul lui Dinamo a plecat capul în timp ce fanii țipau nervoși la el.

Răzvan Zăvăleanu s-a revoltat după episod şi anunţă că o parte din vină aparţine organizatorilor şi oamenilor de la pază. De asemenea, oficialul „câinilor” a anunţat că va discuta atât cu suporterii, dar şi cu fotbalistul.

”Eu aș putea să vorbesc cu toată deschiderea despre situația financiară, nu despre aceste probleme de ordin sportiv. Dar este clar că nu a fost ok și o să văd și eu cum de s-a ajuns aici. Momentan am date doar din materialele apărute în presă. Probabil o să discut cu suporterii și cu Sorescu.

Până la urmă este o problemă a noastră de bucătărie internă și nu trebuie dezbătută prin presă. Poate a fost și o lipsă de organizare și o lipsă de reacție a celor de la pază. Probabil că nu se ajungea aici. Alte comentarii nu prea vreau să mai fac pe temea acestui subiect, deoarece sunt lucruri care nu s-au întâmplat pe partea mea de răspundere”, a declarat Răzvan Zăvăleanu pentru un trust de presă.

După meci, Sorescu a spus că înțelege reacția nervoasă a ultrașilor.

”M-au chemat să vorbesc, mi-au tras de tricou, l-au dat jos. Le înțeleg frustrarea, sunt obișnuit ca Dinamo să fie acolo sus. Îmi găsesc greu cuvintele”, a spus Deian Sorescu, după meciul CS Mioveni – Dinamo 2-1.

În urma acestui rezultat, Dinamo Bucureşti a rămas pe locul 15 în campionat, unde a acumulat 12 puncte din 20 meciuri jucate. De partea cealaltă, CS Mioveni a urcat pe locul 11 în Liga 1, cu 20 de puncte, după 20 de jocuri disputate.

Luni, Dinamo o întâlnește pe Farul pe teren propriu, la orele 20:30, în ultima etapă din 2021.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s