Părasește ”haita” Iuliu Mureșan? Ultimele informații

Iuliu Mureșan e tentat să spună „pas” aventurii de la Dinamo și să se retragă în această iarnă.

Cel puțin așa putem deduce din acțiunile actualului președinte al clubului. În ultima vreme, Iuliu Mureșan a evitat să mai apară în spațiu public, nu a oferit niciun fel de declarații după meciul cu Mioveni, iar aseară nici nu a fost prezent în Ștefan cel Mare, la partida cu Farul Constanța.

Aceasta este pentru prima oară din 7 iulie, de când a semnat cu Dinamo, când nu e la un meci al lui Dinamo pe stadion. Indiferent că e vorba de meci acasă sau în deplasare!

Intenția lui Mureșan de a face pasul înapoi nu este, totuși, o mare bombă în club. ar fi avut discuții cu Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar, în care i-ar fi bătut apropo-uri despre plecarea sa de la club.

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo nu ar fi de acor cu pplecarea Domnului doctor, considerând că are mare nevoie de Iuliu Mureșan pentru a izbuti să redreseze situația de la Dinamo.

Mircea Rednic a fost întrebat în cadrul conferinței de presă despre Iuliu Mureșan și nici antrenorul lui Dinamo nu știa ce se întâmplă, de ce nu a fost prezent, însă totodată a explicat că a purtat o discuție cu Mureșan cu o zi înainte de meci, când jumătate de echipă era răcită:

”A lipsit astăzi de la meci, o să îl sun să discutăm, nu am vorbit azi, am discutat înainte de meci, că jumătate de echipă erau bolnavi și ce putem face. A lipsit de la meci, dar nu de la strategii, mereu i-am spus care e situația, din punctul asta de vedere, tot ce a venit nou cu mine, contractele au fost foarte clare. Care au avut notificare, au plecat.

Din 6, au rămas 3. Petar avea 2000, Nica avea 4000. Nikos are 3000, Carp are 4000. O să reducem și bugetul. Asta e problema, unde e Rednic, nu e buget. Acum se reduce aproape la jumătate. Nu o să îmi fie ușor, mi-au spus care e situația, sunt cheltuieli mari, sunt salarii nejustificate, nu e posibil să ai 4 atacanți și să nu dea un gol. Fundași avem, dar sunt 40 de goluri primite, portari la fel”, a spus Rednic în cadrul conferinței de presă.

  • 3 echipe a condus Iuliu Mureșan în fotbalul românesc: CFR Cluj, Hermannstadt și Dinamo
  • 2 victorii a avut Dinamo în primele 3 runde cu Iuliu Mureșan director executiv: 3-2 cu Voluntari și 3-1 cu Clinceni
  • 15 etape fără victorie au urmat pentru „câini” după „minunea” din 2 august 2021, cele trei puncte cu Academica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s