Ministrul Sportului, Eduard Novak, a informat că mai multe cluburi din Liga 1, printre care și Dinamo, vor putea accesa bani de la Stat, dacă îndeplinesc anumite condiții.

Fotbalul românesc este puternic susținut prin drepturile TV, care revin echipelor conform contractului. Cu toate acestea, rezultatele nu doar că întârzie să apară, dar criza traversată de cluburile din Liga 1 pare tot mai adâncă.
Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a anunțat că toate cluburile de fotbal, care beneficiază de academii, vor primi un ajutor financiar prin FRF. În această situație se află și Dinamo, iar Novak a mărturisit ce trebuie să facă echipele din România pentru a beneficia de acei bani.
”În 2022 ne dorim foarte mult să finanţăm academiile de fotbal de copii şi juniori ale FRF, afiliate FRF. Cine are academii de fotbal, cine are copii şi juniori, prin FRF o să finanţăm aceste academii.
Ei trebuie să vină să-şi depună actele pentru finanţare, conform metodologiei, dacă e totul în regulă, noi finanţăm. Fotbalul e tot sport românesc, acei copii sunt copiii noştri şi e foarte normal ca statul să investească în copii.
Fotbalul, cât acoperă din sport, e ceva imperios necesar”, a declarat Eduard Novak, citat de telektomsport.ro.
Conform unui clasament întocmit de Federația Română de Fotbal, cele mai valoroase „pepiniere” în anul 2021 sunt Farul, FCSB, Csikszereda, Concordia Chiajna, FC Voluntari, CFR Cluj, ACS Sport Team Bucureşti, Universitatea Craiova, Dinamo, Poli Timişoara.
Pentru mine Lupescu ( după implicarea firmei lui în tranzacțiile dovedite) ar trebui să fie tăcut că eu unul ca și mulți alții nu uităm
ApreciazăApreciază
Ce treaba are Lupescu în acest aricol?
ApreciazăApreciază