Vin ucrainenii la Dinamo! Ei sunt jucătorii care pot veni în ”Ștefan cel Mare”

Dinamo București și Dinamo Kiev sunt pe cale să pună la punct un parteneriat prin care campioana Ucrainei condusă de Mircea Lucescu să ajute echipa lui Flavius Stoican, care luptă pentru evitarea retrogradării.

Așa cum a anunțat încă de când Mircea Rednic era în funcția de antrenor, „Il Luce” este dispus să împrumute mai mulți tineri jucători de la Dinamo Kiev la echipa noastră.

Într-un interviu acordat pentru PRO TV, Flavius Stoican a recunoscut că a discutat cu Mircea Lucescu și a primit o listă cu 12 jucători disponibili pentru un împrumut la Dinamo București.

”E un om care vrea să ajute, dar la fel de adevărat a fost realist: ‘Flavius, important e ce îți dorești tu ca antrenor’. Are o listă de 12 jucatori, dar eu din cei 12 trebuie să aleg ce ne trebuie nouă, daca ne ajută”, a declarat Stoican pentru sursa mai sus citată.

Majoritatea sunt jucători tineri ucraineni, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, care au evoluat constant la Chernomorets în prima parte a acestui sezon. Totuși, gruparea din Odesa a încheiat anul pe loc de baraj, 13, iar clubul are acum o nouă conducere, care intenționează să renunțe la majoritatea sau chiar la toți jucătorii împrumutați de la Dinamo Kiev și să formeze un lot nou pentru a doua parte a sezonului.

Astfel, presa din Ucraina scrie că sunt șanse mari ca jucătorii împrumutați la Chernomorets să își încheie prematur împrumutul și să revină la Kiev de la 1 ianuarie. Având în vedere discuțiile cu Flavius Stoican, dar și faptul că nu plănuiește să se bazeze pe acești tineri fotbaliști, Mircea Lucescu ar putea trimite mai mulți dintre ei la București.

Tehnicianul lui Dinamo a vorbit și despre posibilitatea ca Liga 1 să aibă 18 echipe din sezonul viitor, variantă avansată de Mirel Rădoi, prin care formația din „Ștefan cel Mare” și-ar asigura locul în primul eșalon și în sezonul viitor.

„Dacă e să jucam 10 echipe, 10, dacă jucăm 18, 18… noi trebuie să rămânem în prima liga. Perfect ar fi să câștigăm play-out-ul, cred ca e maximul din ce se poate acum”, a mai spus Stoican.

Stoican, care i-a reprimit în lot pe Steliano Filip și Cosmin Matei, jucători excluși de Mircea Rednic, și-a spus părerea și despre ceea ce a văzut la Dinamo înainte de a prelua echipa: „Sunt momente în care îmi ies din pepeni, dar sunt situații multe când sunt aproape de ei, au nevoie de sprijin, nu sunt roboți. Ce am vazut în ultima perioadă a fost o echipă căreia îi era teamă să joace fotbal”.

Jucătorii lui Dinamo Kiev împrumutați la Chernomorets în acest sezon, care ar putea fi cedați la Dinamo București în a doua parte a sezonului

  • Vladyslav Kucheruk (Ucraina, 22 de ani, portar) – 15 meciuri în acest sezon, 28 de goluri încasate, un singur joc fără gol încasat
  • Kristian Bilovar (Ucraina, 20 de ani, fundaș central) – 12 meciuri
  • Roman Vantukh (Ucraina, 23 de ani, fundaș stânga) – 10 meciuri, o pasă decisivă
  • Denys Kuzyk (Ucraina, 19 ani, fundaș stânga) – 15 meciuri, două pase decisive
  • Danil Skorko (Ucraina, 19 ani, fundaș dreapta) – 10 meciuri, o pasă decisivă
  • Mohammed Kadiri (Ghana, 25 de ani, mijlocaș defensiv) – 13 meciuri jucate
  • Mykola Mykhaylenko (Ucraina, 20 de ani, mijlocaș defensiv) – 16 meciuri, două goluri, două pase decisive
  • Yuriy Tlumak (Ucraina, 19 ani, mijlocaș defensiv) – 15 meciuri, un gol
  • Bogdan Biloshevskyi (Ucraina, 21 de ani, mijlocaș defensiv) – 8 meciuri
  • Yevgeniy Smyrnyi (Ucraina, 23 de ani, mijlocaș central) – 11 meciuri, două goluri, o pasă decisivă
  • Yaroslav Nadolskyi (Ucraina, 20 de ani, mijlocaș central) – 0 meciuri
  • Georgiy Tsitaishvili (Georgia, 21 de ani, mijlocaș dreapta) – 13 meciuri, un gol
  • Vadym Mashchenko (Ucraina, 21 de ani, mijlocaș dreapta) – un meci
  • Yevgeniy Isaenko (Ucraina, 21 de ani, atacant) – 19 meciuri, trei goluri, două pase decisive
  • Vladyslav Vanat (Ucraina, 19 ani, atacant) – 18 meciuri, trei goluri, o pasă decisivă
  • Danyil Sukhoruchko (Ucraina, 21 de ani, atacant) – un meci

3 gânduri despre &8222;Vin ucrainenii la Dinamo! Ei sunt jucătorii care pot veni în ”Ștefan cel Mare”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s