Oficial! Florin Răducioiu a semnat cu Dinamo. Când va fi prezentat

După mai multe luni de negocieri, FC Dinamo și Florin Răducioiu au ajuns la un acord. Răducioiu se va alătura echipei Dinamo, iar prezentarea oficială va avea loc pe 5 ianuarie, de la ora 12:00, când este programată şi prima conferinţă de presă a lui Flavius Stoican, antrenor care l-a înlocuit cu Mircea Rednic.

”Antrenorul principal Flavius Stoican şi noul team manager Florin Răducioiu vor fi prezentaţi oficial într-o conferinţă de presă programată la ora 12:00, la stadionul Dinamo. Lotul dinamoviştilor va fi prezent mâine dimineaţă (ora 9:30) la vizita medicală programată la Chiajna Medical Center şi va efectua după-amiază (ora 17:00), în cantonamentul de la Săftica, prima şedinţă de pregătire sub comanda noului antrenor principal Flavius Stoican”, a fost comunicatul oficial pe contul de Facebook al clubului.

Inițial se vorbea despre funcția de director sportiv, însă în cele din urmă, fostul atacant care a jucat la Dinamo în perioada 1985 şi 1990, va fi team manager.

Flavius Stoican, mesaj clar pentru dinamoviști

Noul antrenor al lui Dinamo a revenit din vacanța pe care a avut-o în Statele Unite ale Americii și este dornic să înceapă aventura în Ștefan cel Mare.

”Jucătorii aleg echipele care sunt atractive din punct de vedere financiar. Când aud de liderii vestiarului… Sunt doar niște jucători, care sunt convins că nu au uitat fotbalul. Eu cred că Steliano Filip va face față presiunii fanilor. Important este să îți vezi de farfuriuța ta. Nu este ușor, dar va fi fericirea și mai mare. Eu vreau să se salveze pe teren, sportiv. Va fi dificil dacă ne vom împărți, iar jucătorii vor juca când vor ei.

Dinamo are nevoie de fotbalistul dinainte, pe care îl vedeam și eu. Îl apreciam foarte tare și sper să rămână sub comanda mea. Nu e nicio ofertă de la Craiova din ce am vorbit cu domnul președinte. Suporterii au nevoie de rezultate. Oamenii se vor întoarce asupra jucătorilor. Oamenii sunt triști, nu mai au încredere, pe bună dreptate. Sunt și fratele lor, și tatăl lor, dar și cel mai dur om”, a declarat Flavius Stoican la revenirea în țară.

Cum arată programul de pregătire al lui Dinamo. ”Câinii” se reunesc pe 5 ianuarie și se vor cantona la baza de la Săftica

Dinamo a trecut prin cel mai greu an din istorie, iar administratorul special al clubului a anunțat că echipa nu va pleca în cantonament în străinătate și mai mult starea gazonului și implicit pregătirea „câinilor”.

Dinamo va juca trei meciuri amicale, dintre care două cu CS Mioveni și Farul Constanța: ”La propunerea lui Mircea Rednic, cum timpul e foarte scurt, am zis că facem la Săftica. Stoican e de acord, i-am spus de la început acest lucru. Avem 3 meciuri perfectate deja: cu Mioveni, cu Farul, pe 8, 12 și 15 ianuarie. Vom juca la Constanța și la Mioveni, sunt terenurile mai bune. Ne deplasăm noi, ca la meci”, a declarat Iuliu Mureșan.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s