Flavius Stoican, ultimele detalii despre transferurile făcute de Dinamo

Dinamo trece prin cel mai slab sezon din istoria clubului. Însă, antrenorul ”câiniilor”, Flavius Stoican rămâne optimist în privința șanselor pentru evitarea retrogradării. Antrenorul lui Dinamo se bazează pe noile transferuri, plus cele care s-ar mai putea face, le dau speranțe suporterilor că situația se va redresa.

Tehnicianul a explicat că a avut o misiune extrem de dificilă pentru a decide pe cine va aduce la echipă a dezvăluit care au fost raționamentele care l-au împins să aducă jucători noi la echipă.

”Am avut de ales din 250 de jucători în toată pauza competițională. Cu scuzele de rigoare, dar puțini sunt de valoare și atunci mă bucur că aceste achiziții pe care le-am făcut au venit și acum. Știu, timpul nu este aliatul nostru, dar aveam nevoie de jucători care să ne ajute. Altfel, nu am de ce să-i aduc. Am fost foarte atent și o să vedeți că sunt fotbaliști de calitate, care ne vor ajuta în viitor.

Ivanov este un jucător cu o atitudine extraordinară. Doctorii i-au spus să nu facă nimic timp de două zile. Azi, m-am trezit cu el la antrenament. Un caracter seznațional. Vine de la echipa a doua a Craiovei, dar am vorbit cu Papură și mi-a spus că făcea antrenamentele sută la sută. Johnatan Rodriguez are calitate excelentă. Poate nu mai e la cel mai înalt nivel din punct de vedere al pregătirii fizice, dar nativ, este foarte înzestrat.

Balthazar Pierret este un tânăr în care am mare încredere, chiar dacă este foarte bine din punct de vedere al determinării. Are un caracter frumos și își asumă atunci când greșește.

Pe Dusan Celar l-am adus pentru tinerețea lui și pentru dorința lui de afirmare. A venit la pachet cu Johnatan Rodriguez și este un fotbalist ieftin care cred că poate fi util în viitor”, a spus Flavius Stoican, la Playsport Live.

Stoican se bazează pe transferurile făcute în această iarnă și mai așteaptă o întărire importantă, pe francezul Desire Segbe Azankpo (28 de ani).

”Desire Azankpo, fotbalist care se va alătura lotului în viitorul apropiat, este o soluție foarte bună pentru că este polivalent și am deja planuri pentru el. Acum se află în Franța, dar în curând se va alătura lotului actual. Sper să găsesc soluții pentru a-l integra repede în echipă”, a mai spus Flavius Stoican.

În ceea ce îi privește pe jucătorii aflați deja pe lista sa, Stoican a declarat: ”Baptiste Aloe este cu noi și cel mai probabil va semna în zilele următoare. Nu am luat o decizie finală. Mâine, am programat discuția cu președintele în cazul lui”.

Toate mutările făcute de Dinamo în această iarnă

Răzvan Patriche (Academica Clinceni), Marius Tomozei (UTA Arad), Igor Jovanovic (Suduva), Balthazar Pierret (Boulogne), Thomas Chesneau (Chiajna), Alin Buleică (Viitorul Pandurii Târgu Jiu), Cristiano Figueiredo (CFR Cluj), Jonathan Rodriguez (CFR Cluj), Dusan Cellar (CFR Cluj) și Antoni Ivanov (U Craiova) sunt fotbalişti transferaţi de Dinamo.

Au plecat: R. Moldoveanu (Farul), Gluhakovic (liber), Vestenicky (liber), Neicuţescu (liber), Pinto (liber), Itu (CFR Cluj), Michel Espinosa (liber), Deian Sorescu (Rakow Czestochowa), Cătălin Țîră (liber), Răzvan Popa (liber) și Constantin Nica (liber).

Dinamo a rămas cu trei victorii stagionale și are 12 puncte în clasament, cu unul mai mult decât ultima clasată, Academica Clinceni. Eșecul cu FCSB al fost al 4-lea la rând în competiția internă. Flavius Stoican nu a reușit să scoată echipa din criză, în 2022.

Un gând despre &8222;Flavius Stoican, ultimele detalii despre transferurile făcute de Dinamo&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s