Iuliu Mureșan, deranjat de declarațiile celor de la FC Botoșani

Dinamo se pregătește de partida cu Botoșani, din deplasare, un duel extrem de complicat pentru formația noastră, care se află pe loc direct retrogradabil.

Iuliu Mureșan, administratorul special de la Dinamo, s-a declarat indignat de spusele celor de la FC Botoșani, pe care le-au avut la adresa echipei noastre.

Totodată, oficialul clubului speră ca jucătorii lui Dinamo să fie ambiționați de declarațiile adversarilor și să dea totul în meciul de luni.

”Eu, dacă aș fi jucător de fotbal, aș folosi asemenea declarații. Și când eram la CFR Cluj, erau declarații ale unor patroni pe care le foloseam, le puneam jucătorilor în vestiar, nici nu trebuia să le mai dăm prime de victorie. Și până la urmă ei rămâneau cu vorbele și cu jignirile, iar noi cu trofeele.

Jucătorii lui Dinamo să se simtă jigniți de declarațiile făcute de cei de la Botoșani, mi-ar plăcea ca ei să aibă o tresărire mare de orgoliu. Să plătească rușinea pe care au spus-o ceilalți despre ei! Nu neapărat acum, ci de câteva luni încoace.

La Dinamo e unitate, se vede asta, situația e bună la echipă acum, din acest punct de vedere, comparativ cu ceea ce era la finalul anului trecut. Un atu important în lupta pentru salvare”, a declarat Iuliu Mureșan.

Flavius Stoican anunță trei absențe înaitea duelului cu Botoșani

”Avem o săptămâna grea, dar toată atenția e spre meciul de la Botoșani, chiar dacă avem dificultăți, Torje incert, Răuță și Matei suspendați, cei care intră vrem să facă o partidă mare.

Ei nici nu concep să nu câștige. Au câștigat un punct la CFR, moralul e la cote maxime, îmi da speranță atmosfera din cadrul lotului. Jucătorii sunt conștienți că tot ce s-a întâmplat, meciurile cu Fcsb și Argeș, a trecut, moralul lor este normal, își doresc să reușim o partidă bună împotriva celor de la Botoșani.

Eu pe Gabi Torje îl știu bine, nu trece printr-o perioadă bună, are probleme în familie, îl apasă, are și o problemă la picior, lucrul cel mai important și îngrijorător, are o problema de familie.

Nimic nu este decisiv, dar va fi o săptămână care poate să ne dea încredere, indiferent de vorbe și ce facem la antrenamente, mental și tactic, atâta timp cât pe teren lucrurile nu sunt transpuse, încrederea dispare. Dar important că la fiecare meci în parte e să dăm maxim.

Se pot întâmpla în continuare situații ca la Gaz Metan, să pună mari probleme celor de la Rapid, o echipă din play-out împotriva unei echipe care se bate la play-off, meciurile se joacă. Important e să nu facem cadouri. La Argeș am făcut cadouri echipei adverse, cu Fcsb am jucat în 10 oameni, le transmit jucătorilor aceste lucruri. 11 contra 11 este posibil orice”, a spus Flavius Stoican, în cadrul conferinței de presă, premergătoare meciului cu FC Botoșani.

  • Partida FC Botoșani – Dinamo, din runda cu numărul 24 a Ligii 1, este programată luni, 7 februarie, de la ora 19:55.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s