Avancronică : UTA Arad – Dinamo București

În etapa a 26-a a Ligii 1, Dinamo joacă pe terenul celor de la UTA, începănd cu ora 17:00.

În tur, a fost 2-2, după ce Dinamo a condus cu 2-0. În sezonul precedent, la Arad, a fost 1-0 pentru Dinamo.

UTA revine pe teren propriu după egalul din deplasare cu CFR Cluj. A fost 0-0 pe terenul cfr-iștilor, dar arădenii au irosit câteva situații uriașe de a înscrie, ceea ce l-a făcut pe Dan Petrescu să aprecieze la superlativ prestația elevilor lui Ionuț Badea. Badea a dat o tușă personală echipei, care pare descătușată, eliberată. UTA a câștigat cu Sepsi la ultima apariție în fața propriilor suporteri și se așteaptă la o susținere numeroasă la meciul cu Dinamo.

Arădenii au doar 19 goluri marcate, doar patru echipe au înscris mai puțin în Liga 1. Miculescu este suspendat pentru acest meci, ceea ce îi asigură titularizarea lui Isac la mijlocul terenului. Acesta va juca alături de Batha. În atac, locul lui Miculescu va fi luat de Otele, care va face pereche cu Dangubic, în condițiile în care Laukzemis nu a convins. UTA are un singur gol marcat pe teren propriu în ultimele cinci partide.

De partea cealaltă, Dinamo încheie la Arad o săptămână de coșmar, în care a încasat 11 goluri. Elevii lui Stoican au fost surclasați în derby-ul cu Universitatea Craiova, în care portarul Chesneau a gafat incredibil la două goluri. Moralul este țăndări, se vorbește de înlocuirea lui Stoican și a lui Iuliu Mureșan, dar se omite că lotul este unul modest. Mai ales în defensivă, jucătorii nu au calitate, de aici și golurile încasate.

Torje nu va juca nici în acest meci din cauza decesului tatălui său, iar Figueiredo va reveni între buturi după gafele lui Chesneau. Patriche revine după o etapă de suspendare în locul lui Aloe, care a fost eliminat cu Craiova. În atac, Ivanovski își va relua locul și va fi sprijinit de Matei.

”Nu cedăm, indiferent de situație, am încredere în băieți. Este important să credem în forțele noastre. Am ajuns în situația asta pentru că nereușitele lor s-au cumulat, au fost criticați, pe bună dreptate, și asta le-a afectat moralul.

O să vedem mâine dacă jucătorii și-au revenit. Am avut discuții cu ei, e important să nu ne doboare problemele pe care le avem. Totul este mental, astăzi ne-am născut, ni s-a dat o minge și jucăm fotbal. Câte lucruri urâte am auzit despre mine în ultima lună nu am auzit toată viața.

A venit Ionuț Badea și a scos 4 puncte. O echipă bună, au un jucător foarte bun în Roger, care poate să facă diferența. Încercăm să dăm goluri, să ne ajutăm unii pe alții, jucătorii pe portar, portarul pe jucători. E stadion alb-roșu la UTA, să ne gândim că jucăm acasă”, a spus Flavius Stoican, la conferința de presă de dinaintea partidei cu UTA Arad.

ECHIPE PROBABILE:

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Erico, Șliakov – Isac, 19. Batha – Roger, Ubbink, Dangubic – Laukzemis;

DINAMO: Figueiredo – Buleică, Ehmann, Patriche, A. Radu – Răuță, J. Rodriguez – I. Borcea, C. Matei, Ivanov – Ivanovski.

  • Partida va fi arbitrată de Popa Cătălin, ajutat de Vornicu Adrian și Bîrdeş Romică.
  • Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s