”Câinii”, mulțumiți de egalul de pe Arena Națională

Rapid și Dinamo au remizat, scor 1-1, în capul de afiș al rundei cu numărul 28 din Liga 1.

Dinamoviștii au arătat că vor putea da lovitura și să obținem un al doilea succes consecutiv, însă ne mulțumim cu un punct, care nu ne ajută să recuperăm diferența față de echipele aflate în fața noastră, dar un punct de moral, care ne menține neînvinsi în ultimele trei etape.

La finalul derby-ului, Mirko Ivanovski și Răzvan Patriche au avut primele reacții.

”Sper că nu e ceva grav, mă duc la spital, sper că nu e nimic grav. Suntem mulțumiți, a fost un derby frumos, cu spectatori, puteam câstiga pe final de meci, am avut ceva șanse, a avut și Rapid. În prima repriză am avut și penalty la Patriche. Un punct, este al treilea meci consecutiv în care am câștigat puncte, e un lucru pozitiv pentru noi.

Se schimbă lucrurile, am așteptat și noi prima victorie, se schimbă jocul și pentru noi. Până se termină campionatul, nu avem liniște. Trebuie să mergem tot înainte, să câștigăm puncte, în special că mergem în play-out, sper să nu jucăm nici baraj, dar luăm totul meci cu meci.

Sincer, avem speranța că putem evita barajul, am încredere în noi că putem evita barajul, dar orice este posibil în fotbal. Avem 9 meciuri, e foarte greu, dar va fi greu și pentru adversari. Dacă obținem 4 puncte cu Sepsi și CFR, cred că va fi foarte bine”, a spus Mirko Ivanovski.

Răzvan Patriche: ”Pe final puteam să și câștigăm dacă eram mai concentrați. Știam că o să vină peste noi, am încercat să stăm bine și să îi prindem pe contraatac.

Eu am dat cu capul în minge și portarul a sărit în mine. Părerea mea că a fost penalty. Dinamo e în creștere, sperăm să aducem cât mai multe puncte.

Galeria noastră a câștigat duelul cu rivalii, bineînțeles. Ambele galerii au fost superbe. Putem să câștigăm puncte și cu Sepsi și cu CFR Cluj”.

Iuliu Mureşan crede că Dinamo merita victoria în fața Rapidului

Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureşan, a invocat un penalty pe care echipa sa nu l-a primit la un fault al lui Horaţiu Moldovan la Răzvan Patriche, însă trece rapid peste greşeala de arbitraj şi rămâne cu lucrurile bune arătate de Dinamo în ultimele trei meciuri, în care a obţinut cinci puncte.

”De câteva etape, echipa are atitudine, joacă mult mai bine. Azi am pierdut două puncte, am fi meritat cele două puncte, nu Rapidul. Am fost păgubiţi şi la propriu, şi la figurat. Eu zic că am avut penalty la faza cu Patriche, Moldovan nu a avut nicio treabă cu mingea.

Dar asta e! Când va veni VAR-ul se vor corecta asemenea faze. Atitudinea echipei a fost bună, jocul a fost bun, am avut şi perioade în care Rapid a dominat. Ceea ce e îmbucurător e că facem puncte în deplasare, ceea ce arată altă soliditate a echipei. Şi faptul că am luat goluri puţine. Sunt lucruri care-mi dau speranţe că va fi bine şi vom rezolva problemele din punct de vedere al clasamentului.

La Dinamo acum e linişte. Lucrurile sunt aşezate, băieţii formează în sfârşit un grup, a fost foarte greu să facem acest grup. Zic eu că suntem bine şi se vede acest lucru în atitudine şi în realizări. Vreau să vorbesc despre jocul echipei, care s-a schimbat de trei etape în care am făcut cinci puncte.

E presiune mare, vă daţi seama. E bine că ştim să gestionăm şi presiunea. Eu nu am vrut să-l dau afară pe Stoican, nici nu mi-a trecut prin cap. Oamenii care nu se pricep la fotbal şi-au dorit multe lucruri la Dinamo, dar eu nu am gândit aşa”, a spus Mureşan.

@doar_dinamo_official

Rapid și DINAMO au terminat la egalitate în derby-ul etapei 28. Scor final 1 – 1 (1-1)

♬ original sound – Doar_Dinamo_Official

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s