Handbal I Ante Kuduz, promisiune pentru fanii dinamoviști

Dinamo nu a reușit să țînă aproape de PSG decât în prima repriză, atunci când Dinamo a surprins campioana Franței. Însă în partea a doua, francezii s-au distanțat pe tabelă și Dinamo pierde la 8 goluri diferență (scor final 31-39) și șansele de calificare în faza următoare sunt foarte mici în momentul de față.

Ante Kuduz, ”dulăul” întors în ”haită” în această iarnă, nu a putut evolua pentru Dinamo, deoarece, în această stagiune, croatul a jucat în aceeași competiție pentru Vardar 1961, formație angrenată în Grupa A, clasată pe locul 5 în acest moment.

Cu toate acestea, croatul a fost prezent, joi seară în Sala Polivalentă, iar la finalul partidei a analizat evoluția din acest sezon al coechipierilor și le-a făcut o promisiune dinamoviștilor: ”Cu siguranță putem atinge un final four în anii următori”

”E puțin frustrant că nu pot juca, pentru că aș fi vrut să fiu acolo, cu echipa, și să încerc să-i ajut. Din păcate, aceasta este situația, dar sunt mândru de băieți. Au jucat bine tot anul, dar, evident, PSG este o echipă mai bună. Am avut ocaziile noastre, dar așa a fost să fie. Ne apropiem de finalul sezonului și trebuie să rămânem puternici.

Din ceea ce știu, campioana României va juca direct în UCL. Suntem obligați să câștigăm tot pe plan intern (n.r. – Aveți șanse mari să câștigați campionatul. Ești nerăbdător să joci cu Dinamo în sezonul viitor de Liga Campionilor?).

Cu siguranță putem atinge un final four în anii următori. De când m-am întors, clubul se află într-o situație mult mai bună decât atunci când am plecat. Avem cel mai bun antrenor din lume și o echipă bună. Clubul a crescut mult în aceste 6 luni în care am fost la Vardar. Mulți jucători au devenit mai buni.

În grupa pe care o avem, nu este ușor să câștigi nici măcar 6 puncte. În meciul de la Zaporoje, dar și acasă, cu FC Porto, cu puțin noroc, am fi putut avea încă 4 puncte (n.r. – Dinamo a pierdut la limită cu Motor Zaporoje și FC Porto, cu goluri primite în ultimele secunde). Asta e situația, așa a fost să fie, dar eu sunt mândru de băieți. A fost dorința mea să mă întorc. Când m-a sunat Pasci (n.r. – Xavi Pascual), nu m-am gândit foarte mult. Nici n-a trebuit”, a spus uriașul de 2,02 metri.

Ante Kuduz a avut un mesaj pentru galeria dinamovistă:

”Suporterii sunt cei mai buni. Continuați să fiți cei mai buni, și acum, și în viitor. DOAR DINAMO BUCUREȘTI!”.

Dinamo este liderul Ligii Naționale, cu un avans de 6 puncte față de eterna rivală de la Steaua. ”Dulăii” au 55 de puncte, pe când roș-albaștrii stau la pândă, cu 49 de puncte și 6 meciuri rămase.

Dinamo, în Liga Campionilor

După 13 runde, Dinamo ocupă ultimul loc, 8, cu 8 puncte, iar la vârful clasamentului se află Vive Kielce 18 puncte.

Anterior, Dinamo Bucureşti a obţinut următoarele rezultate în grupa B: 32-29 cu Kielce, 30-41 cu PSG, 26-27 şi 32-31 cu FC Porto, 32-36 şi 30-35 cu FC Barcelona, 27-28 şi 33-29 cu HC Motor, 31-29 şi 32-47 cu Veszprem, 30-37 şi 20-28 cu Flensburg.

În etapa a 14-a, ultima a grupei B, Dinamo Bucureşti va juca în deplasare cu liderul Vive Kielce, în 9 martie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s